China ar construi tabere de refugiați la granița cu Coreea de Nord

China ar construi tabere de refugiați la granița cu Coreea de Nord

O scurgere de informații sugerează că cel puțin cinci tabere pentru refugiați vor fi construite la granița dintre China și Coreea de Nord, pentru a fi folosite de către autoritățile de la Beijing în cazul în care dictatura lui Kim Jong-un se va prăbuși și un val de nord-coreeni vor forța frontiera, scrie The Guardian.

Taberele de refugiați fac parte dintr-o rețea mai vastă de astfel de amplasamente de-a lungul graniței cu Coreea de Nord, potrivit planurilor care au ajuns în presa britanică săptămîna trecută, publicate de Financial Times.

Sursa documentului ar proveni de la un gigant din telecomunicații, China Mobile, care ar fi primit sarcina de a conecta la internet taberele de refugiați.

„Din cauza tensiunilor transfrontaliere, comitetul Partidului Comunist și guvernul regional din Changbai au propus amenajarea a cinci tabere de refugiați”, se arată în document.

Purtătorul de cuvînt al Ministerului de Externe al Chinei, Lu Kang, a refuzat să confirme sau să infirme existența unui asemenea plan, subliniază The Guardian. „Nu am văzut astfel de rapoarte”, a precizat oficialul chinez.

De asemenea, documentul ajuns în presa internațională conține un nume și un număr de telefon al unui angajat China Mobile, însă toate apelurile telefonice ale jurnaliștilor britanici au rămas fără răspuns.

Cheng Xiaohe, un specialist în probleme nord-coreene din cadrul Universității Renmin din Beijing, a afirmat că, deși nu poate confirma verdicitatea informațiilor, ar fi o mostră de iresponsabilitate din partea autorităților chineze să nu adopte asemenea măsuri de gestionare a unui posibil exod de nord-coreeni.

„Tensiunile sînt foarte mari în Peninsula Coreeană. Sunt în prag de război. Ca putere majoră și țară vecină, China trebuie să facă planuri pentru toate eventualitățile”, a precizat Cheng Xiaohe.

Jiro Ishimaru, un producător japonez de documentare, care conduce un grup de jurnalism cetățenesc sub acoperire în Coreea de Nord, a declarat că o sursă din Changbai i-a spus recent că, deși nu a văzut semne concrete că autoritățile amenajează tabere pentru refugiați, „am auzit că există planuri de punere la punct a unor facilități”.

Săptămîna trecută, un oficial din diplomația nord-coreeană a anunțat într-un comunicat de presă că războiul dintre Coreea de Nord și SUA a devenit „un fapt stabilit”,  odată cu exercițiile militare terestre și aeriene de amploare desfășurate de SUA și Coreea de Sud. „Întrebarea care mai rămîne acum este cînd va izbucni războiul”, se precizează în comunicat.

Oficialul nord-coreean dă vina pe „confruntările provocatoare” ale SUA și pe exercițiile militare fără precedent desfășurate în Coreea de Sud. În comunicat, sînt făcute și cîteva referințe la afirmațiile directorului CIA Mike Popmpeo, care a declarat că liderul nord-coreean Kim Jong-un „nu înțelege cît de serioasă este situația din nord-estul Asiei”.

Tensiunile au escaladat în ultimele luni, după testele nucleare efectuate de Coreea de Nord și lansarea mai multor rachete balistice intercontinentale. La nivel de declarații, Coreea de Nord a afirmat că rachetele sale au capacitatea de a lovi în orice loc din Statele Unite.

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Întrebări - Răspunsuri

Întrebări arzătoare și răspunsuri la ele găsiți la noua noastră rubrică „Întrebări-Răspunsuri”


captcha

Sondaj Toate

load