Dodon: CC este la straja intereselor guvernării

Dodon: CC este la straja intereselor guvernării

Decizia de astăzi a Curţii Constituţionale confirmă încă o dată faptul că această instituţie nu este la straja Constituţiei, ci a intereselor guvernării. Numai poporul este în drept să decidă în chestiuni atît de importante cum ar fi introducerea integrării europene ca normă în Constituţie.

Declaraţia îi aparţine preşedintelui ţării Igor Dodon şi a fost făcută după ce Curtea Constituțională (CCM) a dat aviz pozitiv sesizării depuse de un grup de deputați democrați și populari europeni, care prevede modificarea și completarea Constituție, unde se va indica expres orientarea Republicii Moldova spre spațiul european, ca element definitoriu al identității constituționale.

"CC a dat aviz pozitiv introducerii obiectivului de integrare europeană în Constituţie chiar dacă art. 5 din Legea Supremă „Democraţia şi pluralismul politic”, în alin 2. prevede că „nici o ideologie nu poate fi instituită ca ideologie oficială a statului”. Integrarea europeană este viziunea partidului de guvernare şi nu poate fi impusă ca ideologie oficială a statului în Constituţie", susţine Igor Dodon.

Potrivit preşedintelui ţării, CC a neglijat totalmente şi art. 2 din Legea Supremă „Suveranitatea şi puterea de stat”, care, în alin. 2, prevede: „Nici o persoană particulară, nici o parte din popor, nici un grup social, nici un partid politic sau o altă formațiune obștească nu poate exercita puterea de stat în nume propriu.

"Uzurparea puterii de stat constituie cea mai gravă crimă împotriva poporului. În cazul de faţă, partidul de guvernămînt încearcă să folosească puterea în numele interesului propriu. În această situaţie, normal ar fi fost ca să fie organizat un referendum naţional, Numai poporul este în drept să decidă în chestiuni atît de importante cum ar fi introducerea integrării europene ca normă în Constituţie", a adăugat Igor Dodon.

De menționat că această inițiativă, conform legislației, poate fi votată doar după 6 luni și voi face tot posibilul să nu se ajungă la adoptarea acesteia în de catre Parlament legislatura actuală.

 

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

trimite știrea ta

Fiți coautorul nostru! Dacă aveți o știre interesantă împărtășiți-ne-o și nouă!


captcha

Sondaj Toate

load