La București a fost semnată Declarația Comisiei comune pentru Integrare Europeană

La București a fost semnată Declarația Comisiei comune pentru Integrare Europeană

Comisia comună pentru Integrare Europeană dintre Parlamentul României și Parlamentul Republicii Moldova salută rezultatele pozitive pe care Moldova le înregistrează în direcția consolidării instituțiilor și a bunei guvernanțe, în condițiile unui context geopolitic complex, și așteaptă ca aceste eforturi să primească aprecierea binemeritată cu ocazia apropiatului Summit al Parteneriatului Estic de la Bruxelles.

Declarația celei de-a VI-a reuniuni a Comisiei a fost adoptată marți, 21 noiembrie, la București, transmite IPN.

Membrii Comisiei îndeamnă autoritățile Republicii Moldova să avanseze hotărît pe calea reformelor democratice, cu sprijinul României și al Uniunii Europene. „Comisia Comună pentru Integrare Europeană dintre Parlamentul României și Parlamentul Republicii Moldova cheamă executivele celor două țări să realizeze proiectele convenite în domeniile economic, al educației, al forței de muncă. În acest sens, Comisia comună pentru integrare europeană își afirmă întreaga disponibilitate pentru susținerea măsurilor convenite în plan bilateral. România și Republica Moldova trebuie să implementeze toate măsurile necesare pentru asigurarea securității energetice și îmbunătățirea interconexiunii în domeniul energetic și al transportului”, se menționează în Declarație.

Documentul mai subliniază necesitatea de a acorda o atenție deosebită punerii în aplicare a Acordului de Asociere/Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător, dată fiind contribuția pozitivă pe care aceste acorduri o au pentru relațiile comerciale și economice dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova, precum și pentru facilitarea reformelor structurale și sporirea atractivității mediului de afaceri.

Reuniunea Comisiei Comune pentru Integrare Europeană dintre Parlamentul Republicii Moldova și Parlamentul României s-a desfășurat la București, în perioada 20-21 noiembrie 2017. Reuniunea s-a desfășurat în preajma Summitului Parteneriatului Estic de la Bruxelles din 24 noiembrie, precum și în contextul stabilirii priorităților comune pentru perioada în care România va deține președinția Consiliului Uniunii Europene, la începutul anului 2019.


Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Întrebări - Răspunsuri

Întrebări arzătoare și răspunsuri la ele găsiți la noua noastră rubrică „Întrebări-Răspunsuri”


captcha

Sondaj Toate

load