Marea Britanie își va onora angajamentele asumate ca membru al UE

Marea Britanie își va onora angajamentele asumate ca membru al UE

Marea Britanie își va onora angajamentele asumate ca stat membru al Uniunii Europene, însă cifrele exact privind suma pe care Londra o va plăti pentru Brexit sînt supuse negocierilor, a afirmat marți un purtător de cuvînt al premierului Theresa May, transmite Reuters.

 

"Reiterez poziția prim-ministrului, exprimată de multe ori, conform căreia Regatul Unit își va onora angajamentele asumate în perioada apartenenței noastre la UE", a declarat presei purtătorul de cuvînt.

"Niciun stat membru al UE nu va trebui să plătească mai mult și nu va primi mai puțin în perioada rămasă din actualul plan bugetar", a adăugat el.

"În privința cifrelor exacte și a scenariilor, toate sînt supuse negocierilor", a mai spus purtătorul de cuvînt.

Marea Britanie își va înainta propunerile pentru rezolvarea obligațiilor sale financiare față de Uniunea Europeană pînă la Consiliul European din decembrie, a declarat duminică, într-un interviu televizat pentru BBC, ministrul de finanțe britanic Philip Hammond.

Liderii UE i-au transmis vineri premierului britanic Theresa May că mai este mult de muncă pentru a debloca negocierile privind Brexit-ul, blocul comunitar reamintind de termenul limită, stabilit pentru începutul lui decembrie, pînă la care șefa guvernului de la Londra trebuie să facă propuneri privind factura ieșirii din UE.

"Vom înainte propunerile noastre Uniunii Europene la timp pentru Consiliu", a spus Hammond.

Vineri, Theresa May s-a întîlnit cu liderii europeni cu ocazia unui summit al UE pe teme sociale la Göteborg, în Suedia, în încercarea de a debloca discuțiile privind suma pe care ar trebui să o plătească Marea Britanie la ieșirea din blocul comunitar, care ar trebui să se producă peste 16 luni.

Ea a semnalat din nou că va spori oferta inițială, estimată la 20 de miliarde de euro, aproximativ o treime din cît solicită Bruxellesul.

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

trimite știrea ta

Fiți coautorul nostru! Dacă aveți o știre interesantă împărtășiți-ne-o și nouă!


captcha

Sondaj Toate

load