Trump nu se va întîlni cu Putin

 Trump nu se va întîlni cu Putin

În cadrul turneului său în Asia, președintele Statelor Unite, Donald Trump, a ajuns vineri în Vietnam, unde va participa la summitul Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC) de la Danang, informează Reuters.

În momentul în care avionul președintelui SUA ateriza la Danang, purtătorul de cuvînt al administrației prezidențiale americane, Sarah Sanders, declara că, contrar unui anunț făcut joi de consilierul pe probleme politice al Kremlinului, Iuri Ușakov, citat de agențiile de presă ruse, Trump nu va avea în Vietnam o întîlnire bilaterală cu președintele Rusiei, Vladimir Putin.

Sanders a explicat că programul ambilor președinți nu permite o întîlnire. Kremlinul insa insista ca inca au loc discutii privind o eventuala intalnire.

După declaratia lui Sanders, secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, a declarat reporterilor că discutiile privind întîlnirea dintre Putin și Trump continuă, potrivit „Interfax”.

Și secretarul de stat american Rex Tillerson dezmințise că s-a luat o decizie privind întîlnirea celor doi șefi de stat.

Vineri, Casa Albă a tranșat problema printr-un comunicat oficial: dialogul direct între președinți nu va avea loc.

Prima și singura întîlnire dintre Putin și Trump a avut loc în iulie 2017 în Germania, la summitul G20. Întrevederea celor doi presedinti a durat mai mult de două ore.

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Întrebări - Răspunsuri

Întrebări arzătoare și răspunsuri la ele găsiți la noua noastră rubrică „Întrebări-Răspunsuri”


captcha

Sondaj Toate

load