Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Ce prevede proiectul de modificare a Constituției propus de Ministerul Justiției

8 noi. 2017,, 11:40   Politică
2364 0

Autoritățile intenționează să modifice Constituția în partea ce se referă la statutul judecătorilor și fortificarea autonomiei financiare a judecătoriilor, notează NOI.md.

Inițiativa rezultă din angajamente asumate în Acordul de asociere cu UE, dar este și o condiție pentru acordarea asistenței macrofinanciare. Potrivit Ministerului Justiției, scopul urmărit este de a consolida independența, responsabilitatea și transparența sistemului judecătoresc.

Documentul prevede schimbarea modului de formare a Consiliului Superior al Magistraturii, cu excluderea ministrului Justiției, a președintelui Curții Supreme, precum și a procurorului general din componența acestei instituții. Documentul mai prevede excluderea sistemului din două trepte de accedere în profesia de judecător. Inițial, judecătorii se numeau în funcție pentru prima dată pe un termen de 5 ani, după care urma confirmarea în funcție pînă la atingerea plafonului de vîrstă, acum numirea se va face odată cu intrarea în profesie.

Se schimbă și modul de numire a președinților și vicepreședinților instanțelor de judecată, această competență îi va aparține doar Consiliului Superior al Magistraturii. Totodată, Consiliului Superior al Magistraturii i se va oferi dreptul de a înainta Parlamentului propuneri privind bugetul necesar pentru buna funcţionare a instanţelor.

„Schimbarea care se propune în Constituție are drept obiectiv major de a consolida independența și autonomia organelor de autoadministrare a autorităților judecătorești. Proiectul a fost elaborat în contextul angajamentelor noastre mai vechi, celor asumate prin Acordul de asociere. Acțiunea este planificată pentru perioada 2017-2019. Acest proiect este una dintre condițiile pentru asistența macrofinanciară”, a precizat ministrul Justiției, Vladimir Cebotari.


Documentul urmează a fi transmis spre adoptare Parlamentului. Modificarea Constituției poate fi efectuată cu voturile a cel puțin 67 de deputați.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?