Cuplul regal belgian a vizitat mausoleul Taj Mahal (FOTO)

Cuplul regal belgian a vizitat mausoleul Taj Mahal (FOTO)

Regele Philippe al Belgiei și soția lui, regina Mathilde, și-au început turneul oficial în India cu o vizită la legendarul Taj Mahal.

 

Mmausoleul Taj Mahal a fost construit de un împărat indian în numele iubirii, informează DPA . Cuplul regal belgian a sosit la New Delhi într-o vizită ce vizează stimularea cooperării bilaterale, cu un accent pus în special pe întărirea schimburilor comerciale și a investițiilor dintre cele două state. Regele și regina din Belgia au vizitat "epitomul iubirii", Taj Mahal, au transmis reprezentanții Ambasadei Belgiei din India, care a publicat pe site-ul ei și cîteva fotografii ale cuplului regal.

Monumentul Taj Mahal, realizat din marmură albă, se află la 250 de kilometri sud față de New Delhi și a fost construit în secolul al XVII-lea de împăratul Shah Jahan ca un mausoleu pentru a treia soție a lui, regina Mumtaz Mahal.  "Taj Mahal este un poem închinat iubirii eterne, realizat în cea mai vibrantă marmură albă", a afirmat Palatul Regal al Belgiei într-un mesaj publicat în limba franceză pe contul său de twitter.com.

Aceasta este prima vizită efectuată de regele Philippe în India după ce a urcat pe tron, în anul 2013. Suveranul belgian este însoțit de o amplă delegație de afaceri, alcătuită din directori ai unor companii belgiene. Potrivit programului oficial, regele Philippe al Belgiei urmează să se întîlnească cu președintele Ram Nath Kovind și să participe la o rundă de discuții cu prim-ministrul Narendra Modi în urma cărora vor fi semnate o serie de acorduri bilaterale.

După ce va participa și la o întîlnire de afaceri la New Delhi, miercuri, suveranul belgian va părăsi acest oraș pentru a se deplasa spre centrul financiar al Indiei, Mumbai, unde va ajunge în cursul zilei de 9 noiembrie. Acolo, regele belgian va participa la o masă rotundă alături de reprezentanți ai industriei de diamante și va vizita un memorial construit în onoarea victimelor atacului terorist din 2008 care a ucis 166 de persoane.

 


Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load