Una dintre cele mai bogate țări nu vrea să adere la NATO

Una dintre cele mai bogate țări nu vrea să adere la NATO

Majoritatea finlandezilor se opun aderării la Alianța Nord-Atlantică, potrivit sondajului Gallup, comandat de ziarul finalndez Helsingin Sanomat.

Potrivit sondajului, 59% dintre finlandezi sînt împotriva aderării la NATO, în timp ce 22% sînt în favoarea înscrierii în Alianţă. 19% dintre respondenți nu au vrut să răspundă la această întrebare.

Ziarul afirmă că, dacă Suedia va adera la NATO, numărul susţinătorilor finlandezi ai NATO va crește la 33%, dar 52% dintre finlandezi vor fi în continuare împotriva aderării la Alianţa Nord-Atlantică. Finlanda este singura țară UE vecină Rusiei care nu este membră a NATO.

Anul trecut, președintele rus, Vladimir Putin, declara că Moscova va respecta alegerea Finlandei, dar va trebui să răspundă în cazul în care această țară aderă la NATO. „Parafrazînd o remarcă a unuia dintre prietenii mei finlandezi, aș putea spune că NATO ar fi, probabil, bucuros să poarte război cu Rusia pînă la ultimul soldat finlandez”, spunea Putin.

Ultima ţară care a devenit membru al NATO este Muntenegrul, care a intrat în alianţă pe 5 iunie 2017.
 

 


Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load