Transnistria stiri: 1422
Eurovision stiri: 505
Preşedintele stiri: 3993

“Statul Islamic” a pierdut controlul ultimului avanpost

3 noi. 2017,, 22:30   Externe
2162 0

Forțele irakiene au intrat în Al-Qa'im, "inima ultimului bastion" al grupării “Stat Islamic” (SI) în Irak, au anunțat comandanți ai armatei irakiene, informează afp.com.

În paralel, forțele siriene au preluat controlul total asupra orașului Deir Ezzor, ultimul centru urban major unde mai este prezentă gruparea jihadistă în această țară. Dimineața devreme, artileria și aviația irakiene, precum și avioane ale coaliției internaționale anti-SI condusă de SUA au țintit poziții jihadiste în localitate, la circa zece kilometri de Siria, unde SI este de asemenea încercuită.

Apoi, diviziuni ale armatei și forțelor contrateroriste "au declanșat atacul asupra centrului Al-Qa'im", a declarat pentru AFP generalul Nomane al-Zobai, comandantul celei de-a 7-a divizii ale armatei irakiene, prezent la fața locului.

Unitățile paramilitare ale Hachd al-Chaabi (unitățile de mobilizare populară) au afirmat că jihadiștii "au incendiat" case ale civililor în cartierul Gaza, în sud-vestul Al-Qa'im, pentru a bruia vizibilitatea avioanelor". De asemenea, potrivit Hachd, "numeroși jihadiști fug cu familiile lor spre Boukamal în Siria".

În urmă cu o săptămînă, forțele guvernamentale și paramilitare irakiene au lansat bătălia pentru recucerirea regiunii Al-Qa'im, unde se află, potrivit coaliției, circa 1.500 de jihadiști.


Această operațiune este prezentată de către coaliția anti-SI condusă de SUA drept "ultima mare bătălie" împotriva califatului autoproclamat în 2014. Ea este menită să încercuiască SI în ultimul său teritoriu, în valea Eufratului, de la provincia siriană Deir Ezzor până în Al-Qa'im.

În provincia Deir Ezzor, ultimul bastion al SI în Siria, gruparea jihadistă este ținta a două ofensive, una condusă de regimul lui Al-Assad susținut de Rusia, iar alta de o coaliție arabo-kurdă susținută de SUA. "Armata anunță că a preluat controlul total asupra orașului Deir Ezzor", a indicat televiziunea de stat, citând surse prezente în această localitate.

Televiziunea oficială a anunțat, potrivit EFE, că forțele armate au reușit să "elibereze" Deir Ezzor după anihilarea unui număr mare de extremiști și distrugerea armelor și echipamentelor acestora.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?