Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

CSJ din Suedia a respins cererea depusă de Kazahstan

27 oct. 2017,, 17:29   Societate
3068 0

Recent, Curtea Supremă de Justiţie din Suedia a emis o hotărîre conform căreia Curtea de Apel a districtului Svea nu a comis erori grave de procedură, precum a declarat Republica Kazahstan, şi a respins cererea de reexaminare extraordinară a Hotărîrii din 2016 depuse de Kazahstan în februarie 2017.


Potrivit comunicatului de presă al companiei Ascom, Hotărîrea Curţii Supreme de Justiţie din Suedia este una întemeiată, în situaţia în care Curtea de Apel a districtului Svea a efectuat o analiză foarte minuţioasă a argumentelor şi probelor părţilor privind toate aspectele în hotărîrea de 74 de pagini, emisă ca urmare a unor proceduri de durată, de aproape trei ani, care s-au încheiat cu o audiere de 13 zile la Stockholm, în perioada septembrie-octombrie 2016.

"Ascom va continua să-şi apere cu fermitate drepturile şi interesele prin intermediul recunoaşterii şi executării hotărîrilor din 2013 şi 2016 împotriva Republicii Kazahstan în diferite jurisdicţii din întreaga lume, inclusiv în Suedia, Luxemburg, Olanda, Belgia, SUA şi Marea Britanie", se menţionează în mesaj.

Potrivit Ascom, "Kazahstanul se poziţionează într-o lumină proastă a cîta oară şi, în primul rînd, faţă de investitorii străini, pe care încearcă să-i ademenească".

Ei avertizează că, dacă Guvernul Kazahstanului va continua să refuze să-şi onoreze obligaţiile conform tratatelor internaţionale, împotrivindu-se să achite sumele datorate în conformitate cu hotărîrile menţionate, Ascom nu va avea altă cale de urmat decît să-şi recupereze prejudiciile prin valorificarea activelor Kazahstanului sechestrate în Suedia, Luxemburg, Olanda, Belgia, a căror valoare este de peste $5,6 mld.

Revendicările companiei Ascom au apărut după ce compania a început să investească în zăcămintele Borankol şi Tolkyn din Kazahstan în 1999, implicînd venituri semnificative pentru bugetul statului kazah. Iar începînd cu octombrie 2008, conducerea Republicii Kazahstan a lansat o campanie "de presiune şi hărţuire sistematică împotriva numeroşilor angajaţi şi întreprinderi ale Ascom".

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?