Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Actele de identitate vor putea fi perfectate mai simplu şi mai rapid

26 oct. 2017,, 10:19   Societate
6108 0

Actele de identitate vor putea fi perfectate mai simplu şi într-un timp mai restrîns.

Mai multe documente necesare pînă acum pentru obţinerea unui buletin sau a unui paşaport nu vor mai trebui prezentate, conform unei hotărîri de Guvern. Totodată, documentul aprobat de Guvern simplifică procedura de schimbare a vizei de reşedinţă.

Hotărîrea Guvernului prevede eliminarea actelor de stare civilă pentru perfecţionarea buletinului de îndentitate.

"În primul rînd, era necesar să fie prezentate actele de stare civilă actuală a persoanei, în cazul în care vorbim despre o persoană celibatară, căsătorită, divorţată sau văduvă. Acest lucru deja poate fi vizualizat în Registru de Stat al Populaţiei", a spus şefa Direcţiei Stare Civilă, Î.S. Registru, Diana Tacu.

Datorită acestor modificări, oamenii nu vor trebui să stea la coadă pentru a obţine un certificat în acest scop.


Documentul stabileşte şi modalitatea de interacţiune între instituţia care eliberează actele de identitate cu structurile care restricţionează părăsirea ţării.

"Executorii judecătoreşi aveau dreptul ca pentru orice datorie sau amendă care avea cetăţeanul, persoana se punea în control şi, respectiv, noi nu eliberăm paşaportul. Pînă în 2016, luna august, pe lună era undeva 6.500 cazuri, lunar după ce a fost modificat cadrul legal, aceasta interdicţie se poate pune numai de instanţă de judecată", a afirmat şeful departament Agenţia Servicii Publice, Stelian Gorincioi.

Potrivit conducerii Agenţiei Servicii Publice, principalul scop al acestei hotărîri este eliminarea birocraţiei.

"Să fie anulată obligativitatea extraselor de "Cadastru", cînd cetăţenii îşi schimbă viza de reşedinţă şi o mulţime de proceduri birocratice. Avem o bază comună şi documentele cerute de la cetăţeni de la o instituţie în favoarea altei instituţii din Agenţia nu se vom mai cere", a spus directorul Agenţiei Servicii Publice, Sergiu Răilean.

Documentul urmează să fie publicat în Monitorul Oficial în cel tîrziu două săptîmîni.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?