Se caută parteneri privaţi pentru dezvoltarea Loteriei Naţionale a Moldovei

Se caută parteneri privaţi pentru dezvoltarea Loteriei Naţionale a Moldovei

Agenţia Proprietăţi Publice (APP) a lansat concursul public de selectare a partenerilor privaţi pentru realizarea unui proiect de parteneriat public-privat (PPP) pentru dezvoltarea activităţii Loteriei Naţionale a Moldovei.
 

Surse din cadrul APP au comunicat că în cadrul concursului se prevede semnarea a două contracte: pentru crearea unui PPP pentru sectorul de loterii şi pariuri pentru activităţi sportive şi evenimente, inclusiv prin intermediul reţelelor de comunicaţii electronice, şi pentru dezvoltarea Loteriei Naţionale a Moldovei în domeniul aparatelor de joc cu cîştiguri de bani, inclusiv prin intermediul reţelelor de comunicaţii electronice.

Partenerii privaţi vor fi selectaţi la concurs într-o singură etapă. Durata PPP este de cel puţin 15 ani. Setul de documente despre concurs costă 5 mii de euro. Alţi 10 mii de euro vor trebui să plătească pentru participarea la concurs. Totodată, este necesar să fie prezentată o garanţie financiară în sumă de 100 de mii de euro.

La concurs pot participa persoane juridice private din Moldova sau din străinătate. Cererile pot fi depuse pînă la 19 decembrie. Deschiderea lor va avea loc la 21 decembrie, iar rezultatele vor fi anunţate în termen de trei zile lucrătoare de la data semnării protocolului de stabilire a cîştigătorului.

În august, Guvernul a aprobat o hotărîre privind scopurile şi condiţiile PPP, precum şi cele ale selectării investitorului privat. Obiectivul Guvernului în acest sens este dezvoltarea SA "Loteria Naţională a Moldovei", care deţine monopolul de stat în desfăşurarea jocurilor de Noroc.

Guvernul speră că, datorită investitorilor privaţi, activitatea Loteriei Naţionale a Moldovei va fi diversificată, vor apărea circa 680 de noi locuri de muncă, iar investiţiile partenerilor în echipamente moderne şi sisteme IT vor permite asigurarea unui control eficient al statului în domeniul jocurilor de noroc.

Hotărîrea prevede că veniturile provenite din loterii vor fi distribuite în proporţie de 75% companiei şi 25% investitorului privat. În ceea ce priveşte pariurile şi pariurile pe sport, veniturile vor fi distribuie în proporţie de 90% şi, respectiv, 10%. În domeniul aparatelor de joc – 51% şi 49%.


 


Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

trimite știrea ta

Fiți coautorul nostru! Dacă aveți o știre interesantă împărtășiți-ne-o și nouă!


captcha

Întrebarea zilei Toate

load