Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

PL va participa la referendumul privind demiterea lui Chirtoacă

20 oct. 2017,, 09:30   Politică
3459 1

Partidul Liberal va depune actele pentru a se înregistra în calitate de participant la referendumul privind demiterea primarului Chişinăului, Dorin Chirtoacă, programat pentru 19 noiembrie.

Potrivit unui comunicat al formaţiunii acest pas "nicidecum nu înseamnă că Partidul Liberal a renunţat la decizia luată anterior, prin care a îndemnat alegătorii din municipiul Chişinău să nu participe la referendumul iniţiat de socialişti împotriva lui Dorin Chirtoacă".

Liberalii susţin că înregistrarea partidului ca participant în cadrul referendumului are drept scop posibilitatea ca reprezentanţii PL şi, în primul rînd, Dorin Chirtoacă, să meargă la dezbateri electorale şi întîlniri cu alegătorii.

Totodată, PL intenţionează să atace la CEC decizia Consiliul Electoral de Circumscripţie Chişinău, care a refuzat să-l înregistreze pe Dorin Chirtoacă în calitate de participant la referendum.

Primarul, aflat în arest la domiciliu într-un dosar de corupţie, a reacţionat sarcastic la decizia Consiliului şi a scris pe reţelele de socializare: "La înmormîntare fără "mort" ".

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?