Vîrsta la care femeile ating frumusețea maximă a crescut

Vîrsta la care femeile ating frumusețea maximă a crescut

Temerile că societate modernă este obsedată de tinerețe ar putea fi nefondate după ce un studiu a scos la iveală că vîrsta medie la care oamenii își ating „potențialul” maxim de frumusețe este acum mai aprope de 40 de ani.

Oamenii de știință de la Universitatea de Medicină din Boston au comparat celebritățile care au fost declarate „Cele mai frumoase” de revista People, din anul 1990, dar și din 2017, relatează The Telegraph.

În urmă cu aproape trei decade, vîrsta la care oamenii erau considerați cei mai frumoși era 33.2, anul acesta, însă, este la 38.9.

Celebrități precum actrița Sharon Stone și Michelle Pfieffer, amîndouă în vîrstă de 59 de ani au contribuit la creșterea mediei de vîrstă. Actrița Julia Roberts, în vîrstă de 49 de ani, a fost votată cea mai frumoasă femeie din lume de revista People.

Cele trei actrițe fuseseră de asemenea incluse în studiu din 1990, sugerînd astfel că au contribuit la schimbarea unui stereotip: înaintarea în vîrstă nu înseamnă neapărat pierderea frumuseții.

Cercetătorii au evidențiat în studiul recent că oamenii acum apreciază mai mult tenul mai închis la culoare.

„Platforma mass-media a introdus, ani de zile, criteriile pentru ceea ce reprezintă frumusețea. Printr-o examinare a celor mai frumoși oameni din lume(World s Most Beautiful) selectați de People, am descoperit că standardele frumuseții evoluează pe măsură ce oamenii învață să integreze efectele media pentru a crea noi culturi și norme diferite”, afirmă un cercetător responsabil de studiu.

Oamenii de știință au studiat 50 de celebrități din 1990 și 135 de anul acesta.

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

trimite știrea ta

Fiți coautorul nostru! Dacă aveți o știre interesantă împărtășiți-ne-o și nouă!


captcha

Sondaj Toate

load