X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Un episod din istoria relațiilor comerciale a Moldovei

9 oct. 2017,, 17:50   Societate
1995 0

Recent s-au împlinit 609 ani de la data cînd domnitorul Moldovei Alexandru cel Bun a acordat importante privilegii comerciale negustorilor din Lvov.

Semnînd la 8 octombrie1408 privilegiul commercial, Alexandru cel Bun a stimulat astfel circulaţia şi lărgirea nomenclatorului de mărfuri. După un an, la 1409, domnitorul acordă un nou privilegiu negustorilor din Polonia şi Lituania. Astfel Moldova devine parte a circuitului comercial internațional.

„Domnului acesta cu dreptate i s-a dat titlul de Bun, pentru că a dus în cea mai înţeleaptă orînduială toate lucrările pămîntului, şi politiceşte şi duhovniceşte, prin care măsură a lui i s-au sporit Moldovei slava...”. Cu toate că de abia se afirmase în contextul european, prevalat de mentalitatea expansionistă - extinderea suzeranităţii fiecărui subiect, Moldova timp de 32 de ani ai domniei lui Alexandru cel Bun (1400 - 1432) a dus o viaţă relativ tihnită şi prosperă. Oamenii pămîntului în frunte cu domnitorul lor se străduiau să aibă relaţii paşnice cu vecini, să-şi lucreze ocinile, să înmulţească, turmele, îmbogăţind ţara, continuarea articolului citiți aici.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?