X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

O sosie a lui Putin a primit felicitări în locul președintelui rus (FOTO)

9 oct. 2017,, 20:00   Externe
10270 1

Trecătorii de pe străzile Moscovei i-au înmînat sosiei lui Vladimir Putin dulciuri și i-au adresat complimente de ziua de naștere a președintelui rus.

Palton negru de lînă, cămașă de culoare deschisă, cravată sobră, ochelari de soare, zîmbet de marcă și sprîncene ridicate ironic – omul de afaceri Vasili Kuzmicionok într-adevăr seamănă foarte mult cu sosia renumită.

„Realizînd importanța și pericolul, am depus chiar o scrisoare în anticamera președintelui cu solicitarea de a-l înlocui uneori pe Vladimir Vladimirovici Putin la manifestări. Acum, probabil, ea este examinată de FSB”, a spus Vasili corespondentului metronews.ru.

Vasili lucrează lîngă Piața Roșie împreună cu Iosif Stalin și Vladimir Lenin, ei se fotografiază cu oameni pentru bani. În timp ce vorbeam, am fost întrerupți de dragul unui selfie cu președintele.


„Vladimir Vladimirovici, poliția mi-a permis să fac o fotografie cu Dvs. fără bani”, a spus o femeie curajoasă și, pentru orice eventualitate, a arătat în direcția celor doi bodyguarzi. „Vladimir Vladimirovici” nu s-a opus și s-a fotografiat cu ea.

„Deseori mi se spunea că seamăn cu Vladimir Vladimirovici și eu m-am întrebat cum să aplic această oportunitate în cel mai corect mod”, a spus Vasili.

Recent, pe 7 octombrie, adevăratul președinte și-a sărbătorit aniversarea. Vladimir Putin a fost felicitat de către liderii mondiali, celebrii politicieni, actori, cîntăreți. Nu a fost lipsit de atenție nici Vasili. „M-au hrănit cu dulciuri. Dar, și așa se apropiau și mă felicitau în toate zilele”, a spus falsul Putin.

Vasili a spus că pe oameni poți studia situația geopolitică. De exemplu, caucazienii se comportă cu „Vladimir Putin” nerușinat, asiaticii – cu respect și reverență.

„În primii doi ani toată lumea era foarte bucuroasă și avea reacții aprinse. Săreau, strigau, o chineză a căzut chiar surprinsă pe fund. Toți erau foarte emoționați. În plus, veneau și îmi mulțumeau pentru Crimeea”, Vasile a copiat rîsul, imitînd stilul lui Vladimir Putin, și vorbind cu aceeași intonație.

Pe stradă Vasili deseori este oprit de bunicuțele care se plîng pe viața grea și pensii mici, bărbații ratați sînt grosolani, copii – cu adevărat fericiți și uneori încearcă să ceară ceva.

„Și ce să le dau? Nu sînt real. Iată, dacă aș fi un adevărat președinte, le-aș da totul. E adevărat – totul ar fi împărțit copiilor”, a spus Putin.

În viața de zi cu zi, Vasili încearcă să rămînă el însuși. „Cînd merg pe stradă sau intru în magazin, îmi schimb expresia feței ca să nu mai amintească de Putin. De-a lungul anilor, deja m-am săturat de atenție”.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?