Parlamentul RM a stabilit componența unei comisii noi

Parlamentul RM a stabilit componența unei comisii noi

Parlamentul a aprobat componența unui grup de lucru care va elabora și va prezenta, în termen de 45 de zile, proiectul de lege de modificare și completare a Constituției în sensul specificării în legea supremă a orientării Republicii Moldova spre spațiul valoric democratic european, transmite IPN.

Subiectul a stîrnit discuții aprinse în plenul Parlamentului. Socialiștii au acuzat că prin stipularea parcursului european în Constituție se oficializează o ideologie contrară voinței poporului. PSRM nu a delegat niciun reprezentant în comisie, menționînd că modificarea Constituției în acest sens este neconstituțională și că este nevoie de un referendum la care cetățenii să se expună asupra vectorului statului.

Nici PCRM nu a înaintat reprezentanți în comisie, iar liderul comuniștilor, Vladimir Voronin, a spus că integrarea europeană reprezintă calea de dezvoltare socială a statului și nu ține de normele legislative.

Nu a delegat pe nimeni în componența grupului nici PLDM, dat fiind faptul că două amendamente propuse de către Tudor Deliu nu au fost aprobate de către plen.

Liberalii nu au intrat în comisie pentru că nu a fost susținută ideea liderului PL, Mihai Ghimpu, că integrarea europeană a Republicii Moldova poate fi făcută prin unirea cu Romînia, mai ales că legea supremă prevede asemenea mecanism.

Din partea PDM în comisie au fost delegați deputații Sergiu Sîrbu și Raisa Apolschii, iar din partea grupului parlamentar Popular European – Eugen Carpov și Mihaela Spătaru.

Președintele Parlamentului, Andrian Candu, care este și unul din autorul hotărîrii,  a spus că grupul de lucru creat, din care vor face parte și cei mai buni experți constituționali, va elabora cel mai bun text de completare a Constituției din care să fie clar că orientarea spre spațiul european este elementul definitoriu al identității Republicii Moldova. Documentul va fi trimis la Curtea Constituțională pentru aviz.

Andrian Candu speră ca, pînă la sfîrșitul sesiunii parlamentare actuale, să fie completată Constituția, oferind astfel garanția că, indiferent de culorile guvernării, singura cale de dezvoltare a Moldovei va rămîne integrarea europeană.


Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

trimite știrea ta

Fiți coautorul nostru! Dacă aveți o știre interesantă împărtășiți-ne-o și nouă!


captcha

Sondaj Toate

load