Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

PSRM: Inițiativele președintelui au fost respinse fără argumente

6 oct. 2017,, 10:40   Politică
2260 1

Majoritatea parlamentară, în persoana Partidului Democrat (PDM), a respins iniţiativele Preşedintelui fără niciun argument şi fără a ţine cont de opinia cetăţenilor, susţine deputatul Partidului Socialiştilor Vladimir Odnostalco.


Joi, în cadrul unei conferinţe de presă la Parlament, el a spus că în ţară situaţia social-economică se agravează pe zi ce trece, toate segmentele populaţiei o simt, mai ales pensionarii, mamele tinere, tinerii şi invalizii.

„Echipa preşedintelui Igor Dodon a elaborat un pachet întreg de iniţiative legislative, iar adoptarea acestora poate să se ajute cetăţenii ţării. Fracţiunea Partidului Socialiştilor a propus ca aceste legi să fie examinate şi adoptate, însă PDM a refuzat chiar să le includă pe ordinea de zi", a spus deputatul.

Potrivit lui, familiile tinere locuiesc în Moldova într-o astfel de situaţie, în care soţia stă acasă cu copilul, iar soţul este nevoit să meargă la muncă în Europa sau în Rusia. Prin urmare, preşedintele a propus majorarea alocaţiei pentru copii.

Socialistul a amintit că în timpul campaniei prezidenţiale, candidatul PDM, Marian Lupu, "a mers prin raioanele republicii şi a promis oamenilor că vîrsta de pensionare nu se va majora" şi a mai amintit că unii deputaţi "recomandă mamelor tinere să nu cumpere scutece, dar să spele pelinci".

Preşedintele a propus, de asemenea, majorarea pensiilor şi stabilirea unui salariu minim la nivelul minimului de existenţă, precum şi scutirea pensionarilor şi invalizilor de la plata taxelor de stat şi notariale la perfectarea testamentului.

Majoritatea parlamentară a motivat respingerea iniţiativelor preşedintelui prin faptul că documentele propuse nu conţineau avizele comisiilor parlamentare şi ale Guvernului.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?