Deputaţii APG cer eliberarea fostului spicher

Deputaţii APG cer eliberarea fostului spicher

Deputaţii Adunării Populare a Găgăuziei (APG) cer eliberarea din arest a fostului spicher al APG, Dmitri Constantinov.

Ei au expediat un apel către preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, considerînd că "incidentul rutier a devenit pretext de răfuială politică cu un om care se bucură de mare respect în rîndul populaţiei din regiune".

Deputaţii din autonomie îl roagă pe Candu să se implice "pentru a-l elibera pe Constantinov, care, pe 4 septembrie, a lovit cu automobilul un băiat de şapte ani".

Constantinov afirmă că băiatul se juca la marginea drumului şi, într-o clipă de neatenţie, a ieşit pe carosabil. Copilul s-a ales cu traume serioase și se află într-un spital din Chişinău.

Expertiza a arătat că Dmitri Constantinov nu consumase alcool. Fostul spicher a fost ţinut un timp în izolator, apoi a fost transferat în arest la domiciliu, iar săptămîna trecută a fost iarăşi pus după gratii pe perioada anchetei.

Acesta nu este primul caz legat de fostul spicher al APG. La sfîrşitul anului 2016, el a fost eliminat din cursa electorală pentru funcţia de deputat al APG, fiind acuzat de "coruperea alegătorilor".

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

trimite știrea ta

Fiți coautorul nostru! Dacă aveți o știre interesantă împărtășiți-ne-o și nouă!


captcha

Sondaj Toate

load