Flautistul Ion Zaharia și-a marcat aniversarea în cel mai inedit mod

Flautistul Ion Zaharia și-a marcat aniversarea în cel mai inedit mod

Peste 100 de persoane, inclusiv reprezentanţi ai organizaţiilor culturale şi ai corpului diplomatic, au fost prezenţi la concertul organizat joi de flautistul Ion Zaharia, care în acest an își marchează cei 55 de ani de carieră.


Printre oaspeţi s-au numărat ambasadorul Italiei în Republica Moldova, Valeria Biagiotti, şi ambasadorul Rusiei, Farit Muhametşin.

Concertul a fost organizat la Catedrala Romano-Catolică "Providenţa Divină" din Chişinău şi s-a desfăşurat cu sprijinul companiei italiene "Halidon".

În cadrul a concertului, Ion Zaharia şi eleva sa Anastasia Rotari au interpretat pentru prima oară poemul muzical dramatic "Mierla". Lucrarea, scrisă de Ion Zaharia, povesteşte despre sute de cetăţeni moldoveni care au fost nevoiţi să emigreze pentru a supravieţui şi a-şi ajuta familiile.

La concert a participat, de asemenea, soprana Lilia Şolomei, naistul Constantin Moscovici şi ansamblul de acordeonişti "Concertino".

Concertul marchează lansarea proiectului "Moldova", implementat de compania Halidon, care intenţionează să deschidă şi să susţină talentele de pretutindeni unde se vorbesc limbile română şi rusă.

Directorul de proiect, Gianni Barbieri, a remarcat că ideea proiectului a apărut acum un an, cînd a vizitat pentru prima oară Moldova.

"În Moldova există mulţi artişti şi oameni talentaţi, care, din păcate, nu prea sînt cunoscuţi şi apreciaţi la nivel regional şi internaţional. Sperăm că acest proiect va ajuta talentul moldovenesc să obţină recunoaşterea internaţională", a declarat Gianni Barbieri.

Compania "Halidon" are 20 de ani de experienţă în promovarea lucrărilor muzicale în întreaga lume. Cu un an în urmă, şi-a propus să descopere, să susţină şi să prezinte comunităţii muzicale internaţionale muzicieni din Europa de Est. Compania a ales Chişinăul ca sediu principal.

 


Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

trimite știrea ta

Fiți coautorul nostru! Dacă aveți o știre interesantă împărtășiți-ne-o și nouă!


captcha

Sondaj Toate

load