Turnul Eiffel sărbătorește vizitatorul cu numărul 300 de milioane (VIDEO)

Turnul Eiffel sărbătorește vizitatorul cu numărul 300 de milioane (VIDEO)

Capitala franceză sărbătorește vizitatorul cu numărul 300 de milioane la turnul Eiffel de la deschiderea sa, în 1889, relatează vineri DPA.

 

Pentru a marca acest moment, 1.500 de vizitatori au primit permisiunea de a intra gratuit joi seară la primul nivel al turnului, a anunțat primăria din Paris într-un comunicat.

Potrivit France TV Info, turnul Eiffel a fost animat cu concerte între orele 18 și 23, datorită parteneriatului său cu Conservatorul regional al Parisului. În același timp, între orele 20 și 23, un DJ a mixat la primul etaj al monumentului.

De asemenea, un spectacol de lumini creat special pentru eveniment a avut loc începând cu 19.30 și până la miezul nopții la fiecare 30 de minute.

Structura din fier forjat veche de 128 de ani care a fost proiectată de inginerul Gustave Eiffel pentru expoziția universală din 1889 a avut anul trecut șase milioane de vizitatori.

După atacurile teroriste din capitala franceză, la baza turnului a fost ridicat un ecran de protecție antiglonț pentru a-i proteja pe turiștii care așteaptă să intre în turnul Eiffel.

Franța se află în stare de urgență din noiembrie 2015, când extremiști afiliați Stat Islamic au ucis 130 de persoane într-o serie de atacuri coordonate la sala de concerte Bataclan și asupra unor baruri și cafenele din Paris.

 

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

trimite știrea ta

Fiți coautorul nostru! Dacă aveți o știre interesantă împărtășiți-ne-o și nouă!


captcha

Întrebarea zilei Toate

load