Adjunctul başcanului: Multe ONG-uri din Găgăuzia sînt create pentru a asimila ajutoare

 Adjunctul başcanului: Multe ONG-uri din Găgăuzia sînt create pentru a asimila ajutoare

În Găgăuzia sînt 484 de organizaţii nonguvernamentale (ONG), iar o mare parte dintre acestea au fost create pentru a asimila asistenţa umanitară primită de autonomie.

Opinia a fost prezentată, marţi, la conferinţa internaţională "GROW 2017 Strengthening Civil Society in Gagauzia", de primul adjunct al başcanului Găgăuziei, Vadim Ceban.

El a explicat că, la iniţiativa unor politicieni din regiune, în acest scop au fost creată comunitatea părinţilor sau un ONG, care şi-a pus drept scop "dezvoltarea infrastructurii localităţii".

"Este cel puţin straniu că ONG-urile se ocupă de dezvoltarea infrastructurii satului sau oraşului. Aceasta este prerogativa autorităţilor locale şi regionale, nu a comunităţii locuitorilor. Trebuie spus direct că majoritatea ONG-urilor s-au preocupat de distribuirea ajutorului umanitar ajuns în autonomie. Iar acesta, la rîndul său, a fost utilizat de unii politicieni pentru rezolvarea propriilor probleme", consideră Ceban.

În opinia sa, doar 5-6% din numărul total al ONG-urilor înregistrate funcţionează real la momentul actual.

"Noi pledăm pentru un rol mai activ al ONG-urilor în viaţa Găgăuziei. Autorităţile locale nu planifică să se confrunte cu activişti civici pe tema: "Cine-i cel mai mare în casă?". Trebuie să înţelegem că sîntem o familie. Iar familia lucrează în aceeaşi direcţie: rezolvarea problemelor acute", a spus adjunctul başcanului, subliniind că problema majoră a ONG-urilor din Găgăuzia este incompetenţa şi fragilitatea existenţei lor.

Conferinţa "GROW 2017. Strengthening Civil Society in Gagauzia" este organizată de un şir de comunităţi civice, printre care "Piligrim Demo". Scopul forumului este de a consolida activitatea ONG-urilor şi a autorităţilor locale.


Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

trimite știrea ta

Fiți coautorul nostru! Dacă aveți o știre interesantă împărtășiți-ne-o și nouă!


captcha

Întrebarea zilei Toate

load