«Sala de lupte a lui Andrei Doga a fost un adevărat laborator și o forjerie de campioni»

În ultinele zile ale lui septembrie la Universitatea de stat de educație fizică și sport s-a desfășurat turneul internațional de sambo printre juniori, consacrat celei e-a 90-a aniversări a lui Andrei Doga. Să ne vorbească despre această competiție și despre aceea de ce azi în Moldova acest gen de lupte nu este în ascensiune, l-am rugat pe profesorul Ivan Curdov , maestru în sport din URSS la sambo, antrenor emerit din RM, și pe Valerii Zabolotnîi, maestru în sport din URSS la lupte libere, medaliat «de argint» al Campionatului mondial printre veterani (a.2016 ), vicepreședinte al Fondului internațional de asistență veteranilor și invalizilor din sport IFAVIS.

- Faptul că turneul s-a produs pentru a 36-ea oară este deja grăitor. Se știe că fără Dvs., Ivan Ivanovici, această tradiție demult ar fi devenit istorie. Împreună cu fratele-geamăn Semion, ați făcut multe pentru înveșnicirea memoriei învățătorului vostru : numele lui îl poartă o stradă, la manejul de atletică ușoară este instalat bustul lui de bronz, în incinta manejului a fost deschis muzeul slavei sale sportive. Numele lui Doga îl poartă și școala sportivă, unde există secțiunea sambo, la care activați ca antrenor.

I.Curdov: - Pentru mine și Semion, care a plecat din viață în a 2016, Andrei Andreevici a devenit un al doilea tată. Era doar cu 8 ani mai matur, însă noi toată viața ne-am adresat Dlui la plural. Venind în 1957 la Chișinău de la țară, înainte de a fi admiși la școala tehnică de educație fizică, noi cu fratele am dormit mai multe nopți în parc. Bani nu aveam. Dacă nu era studentul anului trei Andrei Doga, care pe atunci deja preda sambo, am fi putut lesne ajunge într-o grupare criminală. Dar am avut norocul să cunoaștem prețul victoriilor oneste, a prieteniei adevărate. Zece ani noi cu fratele Semion am fost printre cei mai puternici sambo-iști din URSS, după care a început maratonul nostru de jumătate de secol ca antrenori, la baza căruia am pus metodele lui Doga. Apoi și cartea noastră despre el am întitulat-o «Письма к учителю ( Scrisori către învățător)».

Andrei Andreevici a fost un adevărat inovator. De la diverse stagii, seminare revenea cu numeroase materiale teoretice, abilități practice. Sala lui de luptă a fost un adevărat laborator, unde erau testate metodele moderne, tehnice și tactice, de luptă. Era un antrenor de la Dumnezeu! Ne conducea din centrul covorului, ne demonstra toate trucurile. Acum mulți dintre colegii săi comandă în timp ce șed pe scaune, fără a călca pe covor sau pe tatami.

A fost un om deosebit. După școală, a mers să muncească la uzina în numele lui Kotovschi și devenise un strungar așa de bun, că ziarele scriau despre el ca despre un stahanovist de frunte. Toți știau că nu suportă persoanele invidioase, lacome, că este foarte insistent – dacă lua o decizie, neapărat își atingea scopul. Curma dur toate discuțiile pe teme naționale. În echipa noastră era un moldovean, un cazac din Kuban, un evreu, un grec, un georgian, un bulgar. Însă noi pe atunci nu făceam deosebire, trăiam într-o familie unită.

În a. 1984 Andrei Andreevici a decedat, și deja anul următor noi cu fratele am fost printre inițiatorii organizării turneului în memoria sa. De atunci acesta a devenit anual. Excepție, din cauza pandemiei, au făcut doar ultimii doi ani.

- Altă dată, în republică se organiza turneul în memoria marelui luptător rus Ivan Zaichin. Azi puțini își mai amintesc de el. «S-a stins» și turneul de judo în memoria lui Valentin Guțu. Pot fi numărate pe degete edițiile competiției consacrate memoriei lui Petru Ghergi. E de mirare că toate aceste tradiții au dispărut în țara, în care lupta este așa de iubită de public și unde sute de luptători aduc cele mai mari premii de la campionatele europene și mondiale ! Este adevărat, că în 1985, la primul turneu în memoria lui Andrei Doga, au venit sportivi și oaspeți nu doar din majoritatea republicilor unionale, ci și din străinătate?

I.Curdov: - Da, a fost un memorial spiritual în memoria antrenorului emerit din URSS A.Doga, și o competiție spectaculoasă. Din fericire, în ciuda problemelor și dificultăților din anii 90, noi am reușit să păstrăm această tradiție. La fel, în mod constant organizăm conferințe științifico-practice, la care răsună numele lui Andrei Goga, devenit legendă încă el fiind în viață. Acum patru luni, pe 10 Mai, la forul consacrat celebrului judocan Oleg Crețu, campionul Jocurilor Paraolimpice din a.2008, a fost luată decizia de a desfășura actualul turneu, al 36-lea la număr. În fruntea Comitetului organizatoric a venit Valerii Zabolotnîi . În staff au intrat profesioniști ca Dorin Gîncu, directorul școlii de judo Oleg Crețul și Grigore Țăruș, șeful de studii de la școala de luptă A.Goga.

V.Zabolotnîi: - Echipa care o organizat competiția înțelegea că aceasta trebuie să fie una demnă, că doar și data este deosebită – 90 de ani ai unei personalități semnificative pentru întregul sport moldovenesc. Grație sponsorilor – familia lui Doga și discipolii lui, - am reușit să formăm un fond de premii non-simbolic: să zicem, medaliații cu «aur» au primit 1000 lei fiecare. Iar din cei 100 de participanți, printre care sambo-iști din Bulgaria și Ucraina - de la școala sportivă din Odesa, au fost premiați 40 de persoane. Îi mulțumim pentru sprijin rectorului Universității de educație fizică și sport, Veaceslav Manolachi. Medalii, diplome, cupe, maiouri cu portretul lui Andrei Doga - comitetul organizatoric a făcut totul pentru ca turneul să devină a adevărată sărbătoare sportivă. O însemnătate deosebită a avut-o faptul, că postul de arbitru principal l-a ocupat Ivan Ivanovici Curdov, o persoană extrem de principială și cu autoritate.

- Mulți au menționat rezonanța deosebită a participării membrilor familiei lui A Doga la acest eveniment .

V.Zabolotnîi: - Acest fapt i-a oferit o tonalitate deosebită, deoarece tineretul a putut conștientiza, că Andrei Doga nu este un simbol din bronz. El a știut să iubească fierbinte, să fie un prieten adevărat, un tată grijuliu. Deosebit de gingaș se comporta față de mama. În timpul pregătirilor pentru turneu, un ajutor mare ni l-a acordat Vladimir Parnov, ginerele lui A.Doga. Iar pe 24 septembrie i-am avut ca oaspeți de onoare pe Raisa Dmitrievna, văduva lui A. Doga, fiica Ana , nepotul Valerii și tizul lui, Valerii Tarasov, care a devenit al doilea tată al Anei. Apropo, medaliatului «de aur» al competiției Lucian Brai din Călărași, care a evoluat în aceeași categorie de greutate în care altă dată a luptat A.Doga, - 64 kg – familia Doga i-a с dăruit un premiu deosebit – un televizor.

În general, cred că am reușit să organizăm turneul la un nivel înalt. Alocuțiuni neformale, cordiale, țintite spre sprijinirea genului de sport sambo, au avut în deschiderea lui vicepreședintele parlamentului RM Vlad Batrîncea, primarul capitalei Ion Ceban, consulul Bulgariei Todor Marinov, antrenoarea echipei din Odesa, campioana Europei și a Lumii la sambo Cristina Bondar, vicepreședinta Comitetului Olimpic din RM Zalina Marghieva.

- Anume despre importanța sprijinului, a propagandei sambo, este următoarea mea întrebare. Ce stopează azi dezvoltarea lui în Moldova? Acest gen de luptă se dezvoltă stabil în Rusia, România, Japonia, SUA, Bulgaria. Da la noi, în ciuda acestor tradiții istorice, sambo pare a fi o rudă săracă a ministerului de profil. Clar că judo, devenind în a. 1964 un gen de sport olimpic, a obținut numeroase preferințe. În a. 2021 în programul Jocurilor Olimpice a fost inclus și sambo, dar o înaintare nu s-a simțit. În general, azi sportul este tot mai des asociat cu scandaluri financiare, politice, de dopaj. Da în anii 60-70, am auzit, pentru a nimeri la competiții în pavilionul Stadionului Republican, oamenii implorau un bilețel în plus. La campionatele URSS sambo-iștii moldoveni făceau minuni. În ” 63 la campionatul pe echipe al URSS, selecționata Moldovei condusă de Doga a reușit chiar să depășească selecționata Rusiei! Anume fratele Dvs. Semion a obținut atunci victoria decisivă asupra lui Luchicev, de patru ori campion al URSS. Cum să readucem sambo la popularitatea de altă dată?

I.Curdov: - Una dintre problemele principale este lipsa centrului care să unească resursele umane, financiare, informaționale ale noastre. Anume un așa centru trebuie să organizeze în țară turnee de orice nivel, cantonamente, cursuri de master. Federațiile de judo, lupte libere și greco-romane au asemenea centru – fosta societate «Трудовые резервы», același manej de atletică ușoară. Iar noi nu avem nici bază unică, nici săli de sport, unde să deschidem secții sportive. În genere, în capitală avem foarte puține săli pentru practicarea luptelor. Doar pe două terenuri am reușit să păstrăm secțiile de sambo . Una este Universitatea de Educație fizică și sport, unde cu copiii lucrează Fiodor Buzu, antrenor emerit RM. Da școala de luptă în numele lui A.Doga, unde eu activez ca antrenor, nu are propria bază. Am reușit să reanimez sala sportivă a Universității agrare, unde timp de 54 de ani a muncit fratele meu. După plecarea lui, acolo viața s-a oprit. Dar în a. 2019 eu am refăcut acolo secția sambo, cu un grup pentru copii și unul pentru adulți. Am deschis o expoziție de muzeu consacrată gloriei sportive a lui Semion Curdov. Cu sprijinul conducerii universității, am închiriat sala pentru 5 ani. Dar înțelegeți că asta nu rezolvă toate problemele noastre. Este necesar ca la Chișinău să fie creată o instituție specializată de educație, ceva de genul unui centru al sportului și educației.

V.Zabolotnîi: - Cu o așa bază, noi am putea invita pentru ore de master și colegii din străinătate. Chiar și persoane de faimă mondială, ca Fiodor și Alecsandr Emelianenco, cred, ar găsi posibilitatea să pună umărul sportivilor moldoveni. Altă dată, ambii erau sambo-iști minunați și ne-au vizitat republica. Deocamdată putem doar visa, realitatea însă este că finanțarea federației de sambo, nu se știe de ce, este «diminuată» comparativ cu alte federații. Și la mondiale echipele lor merg în componență deplină, da sambo-iști – doar 2-3 persoane pot merge din contul statului. Au fost cazuri, în care din acest motiv la competițiile internaționale mergeau nu cei mai tari, da cei care erau «puternici» în plan financiar. Pe nimeni nu mai miră, că Ivan Ivanovici investește propriile mijloace în achiziționarea echipamentelor pentru discipolii săi, în reparația sălii sportive, în biletele de călătorie a participanților la competiții.

- Dar să fie deschise secții de sambo în sălile sportive ale școlilor obișnuite, care să fie echipate cu covoare de luptă, este real?

V.Zabolotnîi: - O atare problemă trebuie soluționată la nivelul statului, pentru ca nimeni să nu ceară nimic de la cineva. E nevoie de mijloace-țintă, indicate în buget pentru sarcini clare. Un covor profesional bun costă 5 – 7 mii de dolari. Ar putea contribui la achiziționarea echipamentelor și donatorii străini. Însă pentru ei demnitarii de stat trebuie să formuleze clar solicitarea. Iar dacă ții cont de faptul, că pe 24 septembrie la turneul nostru nu a venit nimeni din structura publică de profil, începi să bănuiești că acest departament este prea puțin neliniștit de soarta genului de sport sambo. Apropo, este grăitor că din denumirea oficială a Ministerului educației și cercetării a «căzut» termenul «sport».

- Eu știu că altă dată sambo-iștii moldoveni considerau că societatea «Dinamo» este «casa» lor.

I.Curdov: - În anii 70 federația era condusă de colonelul MAI Vladimir Mihalachi, maestru în sport din URSS la sambo, campion mondial printre veterani. Atunci societatea «Dinamo» ne oferea o sală aparte. Acolo se formase un centru de pregătire a sambo-iștilor, unde noi cu Semion , cu Iraclii Valișvili, care timp de 20 de ani a fost antrenor superior al selecționatei Moldovei, cu alți sportivi cunoscuți, lucram cu tineretul, organizam master-clase, ne pregăteam pentru competițiile internaționale. Anual, noi organizam 5-7 turnee la care participau sambo-iști din alte republici unionale. La asemenea competiții, de regulă, una dintre zile era consacrată nu luptelor pe covor, da «analizei zborurilor» - făceam schimb de opinii despre cele mai spectaculoase lupte, împărtășeam experiența, noutățile sportive, discutam planurile de viitor, orarul turneelor. Nu-i de mirare că pe atunci Moldova trimitea la campionatele mondiale echipa întreagă – și bărbați, și femei, printre care erau staruri titulare ca Ludmila Cristea, Marianna Davîdova, Anna Repida. Azi avem copii foarte talentați, care ar putea deveni adevărați campioni, dar sambo-iști maturi aproape că nu au mai rămas – cu toții caută o soartă mai bună departe de patrie.

- Da antrenori ? Cine va crește acești campioni?

V.Zabolotnîi: - Din fericire, un anumit potențial s-a mai păstrat. Continuă să lucreze cu copiii așa pedagogi talentați, ca Fiodor Buzu, despre care am vorbit deja, Anatol Raevschii, Andrei Frunze, Veaceslav Cernov, Angela Polevaia, campioană mondială printre studenți. Există antrenori devotați și în diverse colțuri ale republicii. La Cazaclia, ani în șir crește tineri sambo-iști Petru Uzun, discipolul lui I.Curdov. Turneele de sambo, pe care le organizează acolo, devin adevărate sărbători sportive. Un mentor cu autoritate a devenit actualul sportiv, medaliat european cu bronz , antrenorul emerit din RM Petru Curu din Comrat. Putem numi mai multe persoane. Însă azi acești specialiști «fierb în suc propriu », nu fac schimb de experiență, comunică de la caz la caz. Asta chiar dacă îl avem pe Ivan Ivanovici Curdov, plin de puteri și energie, care dispune de dezvoltările teoretice și practice de-o viață ale lui A.Doga. Dar, cum am mai zis, fără un centru unic este imposibilă și activitatea metodică, și cea de organizare.

- Cunosc, că fondul IFAVIS ajută nu numai veteranii, dar și invalizii din sport. Mai face pași importanți și în combaterea narcomaniei printre tineret. Așa e ?

V.Zabolotnîi: - Noi îi sprijinim pe cei care chiar au nevoie de ajutor. Soluționăm diverse probleme. Mulți chișinăuieni o cunoșteau pe veterana sportului Xenia Victorovna Nicolaeva, eminentă a învățămîntului public din RM. Deseori ea putea fi văzută pe străzile Chișinăului cu un rucsac pe umeri. Nicolaeva a fost un antrenor talentat, a educat mulți sportivi. Da să o înhumeze nu a avut cine, și fondul nostru a făcut tot posibilul pentru a o petrece demn pe ultimul drum.

Iar cu privire la tineret, trebuie să recunoaștem, că de multe ori pericolul adevărat al alcoolismului, narcomaniei, acesta nu-l percepe. Noi vorbim despre asta la lecțiile noastre, organizăm conferințe tematice. Ne străduim ca în orice auditoriu discuția să fie nu plicticoasă, da concretă. Am vrea să încheiem cu federațiile sportive și cu primăria capitalei un contract privind organizarea acțiunii comune «Sportul împotriva drogurilor».Sarcina ei ar fi propaganda modului sănătos de viață în instituțiile de educație din țară. Recent reprezentanții fondului au vizitat orașul Tvardița, unde au decorat medaliații turneului de lupte libere, organizat în s .Congaz. Am venit acolo nu numai cu cadouri, ci și cu o lecție despre nocivitatea drogurilor. Discuția sinceră cu tinerii a confirmat încă odată actualitatea acestei informații. Ne-am dori ca ei să crească persoane bogate spiritual, să-i cunoască pe eroii sportului, fondatorii luptelor sportive în Moldova. De aceea este foarte important ca secțiile sportive să fie accesibile în întreaga țară, și acolo copiii să fie așteptați de mentori la fel de înțelepți, ca Andrei Doga.

- Prin succesele sale ca antrenor, prin victoriile discipolilor săi, Doga ani în șir a sporit prestigiul Moldovei pe arena internațională. Dar, cu mare regret, astăzi puțină lume cunoaște acest nume: majoritatea tinerilor nici nu l-a auzit, iar cei maturi ghicesc: «Parcă a fost un așa fotbalist… »

I.Curdov: - Am convingerea, că el trebuie să răsune în șirul unor așa nume, ca Maria Bieșu, Ion Druță, Eugen Doga, Gricore Vieru, care constituie faima Moldovei. Pentru aceasta e nevoie de un pas concret din partea statului. Spre exemplu, ar putea fi instituit un festival internațional de luptă sambo, care să poarte numele lui A.Doga. Acesta ar putea include și competiții ale sportivilor de orice vîrstă, de la copii la veterani, și master-clase cu invitarea unor luptători celebri de peste hotare, și multe alte evenimente. Cred că puțină lume știe, că în a. 1982 numele lui Andrei Doga a fost înscris în «Cartea de onoare de aur »a țării. Documentul ce confirmă acest fapt se păstrează la Muzeul național de istorie a Moldovei. Acum este important ca oamenii să țină minte numele lui. Prea multe a făcut acest om pentru ca compatrioții săi să cunoască toată frumusețea, curajul, munca pe care o cuprinde acest scurt termen – sambo.

A intervievat Tatiana Borisova