Atleta moldoveancă Elena Răducan, convocată la Special Olimpics Summer Games 2019

Atleta moldoveancă Elena Răducan, convocată la Special Olimpics Summer Games 2019

Atleta moldoveancă Elena Răducan va participa în cadrul echipei naționale a Italiei la evenimentul sportiv mondial Special Olimpics Summer Games, care se va desfășura în perioada 8-22 martie 2019, în Abu Dhabi, capitala Emiratelor Arabe Unite, transmite IPN.

Atleta Elena Răducan a fost convocată, în calitate de membru titular al echipei Sesamo Rho (Milano), la categoria bowling. În scrisoarea Special Olimpics Italia, adresată tinerei, se menționează: „un eveniment atît de important va încorona parcursul desfășurat în acești ani de către atletă și va fi un motiv de imensă mîndrie pentru întreaga echipă”.

Potrivit organizatorilor, la eveniment vor participa 7 mii de atleți din 160 de țări ale lumii, care vor concura la 24 de discipline sportive, alături de 2 500 de antrenori și 20 de mii de voluntari. La competițiile sportive sînt așteptați peste 500 mii de spectatori.

Tînăra Elena Răducan este cunoscută la nivel național în Italia, a participat în ultimii ani la zeci de competiții sportive dedicate persoanelor cu dizabilități și a obținut numeroase trofee, medalii, diplome. Decizia Special Olimpics Italia de a o convoca pentru Jocurile Mondiale înseamnă recunoașterea meritelor și prestației sportive a Elenei Răducan, dar și a parcursului său impresionant. Tînăra a fost anunțată că toate cheltuielile de participare vor fi acoperite de Special Olimpics Italia, iar echipamentul special, de care are nevoie - de către echipa ei din orașul Rho – Asociația Sesamo.

 


Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

trimite știrea ta

Fiți coautorul nostru! Dacă aveți o știre interesantă împărtășiți-ne-o și nouă!


captcha

Întrebarea zilei Toate

load