X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Reacția lui Stoianoglo după ce s-a anunțat că acesta urma să vină la Parlament

2 iul. 2020,, 12:26   Societate
3257 1

Procurorul General, Alexandr Stoianoglo, nu a avut nicio intenție să ajungă astăzi în Parlament, așa cum au declarat mai mulți deputați.

Alexandr Stoianoglo a comunicat că toate aceste informații apărute în spațiul public „sînt o încercare de a implica PG în activități politice”.

„Nu am avut intenția să particip astăzi la ședința Parlamentului. Nu înțelem de unde au apărut astfel de informații, de unde au fost luate asfel de informații. Este clar că aceste informații sînt o încercare de a implica Procuratura în activitățile politice”, a comunicat procurorul general Alexandr Stoianoglo pentru Ziarul de Garda.

Ulterior, în comunicatul de presă al Procuraturii se menționează că presupusele solicitări de ridicare a imunității unor deputați sînt speculații.

„Procuratura are propria agendă de activitate, pe care nu și-o ajustează în funcție de calendarele politice și se detașează de orice încercare de a atrage instituția în confruntări și dispute de natură politică. De asemenea, Procuratura reconfirmă că, nu necesită intermediari politici pentru a informa publicul despre acțiunile pe care le întreprinde sau urmează a le înfăptui. Instituția va informa de sine stătător societatea despre propria activitate și evoluțiile investigațiilor pe dosarele din gestiune", se arată în declarație.


Procuratura a făcut un apel către toți exponenții politici - să renunțe la retorica prin care se încalcă brutal principiul independenței procesuale a Procuraturii și discreditează astfel instituția.

Vicepreședintele Parlamentului, Vlad Bătrîncea, a anunțat astăzi în plen că la ședința Parlamentului programată pentru joi, 2 iulie, urma să vină procurorul general, Alexandru Stoianoglo.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?