Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Percheziții de amploare în țară la mai multe întreprinderi agricole

5 ian. 2018,, 13:11   Societate
4396 2

Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale, în comun cu Inspectoratul Național de Investigații al MAI, efectuează 28 de percheziții în cadrul unei cauze penale pornită pe faptul evaziunii fiscale a întreprinderilor, comise de un grup criminal organizat în proporții deosebit de mari, precum și pe faptul abuzului de serviciu.

Potrivit materialelor urmăririi penale, un grup criminal organizat, format din întreprinzători din Republica Moldova și de origine străină, în perioada 2016 - prezent, controlînd direct sau prin intermediul persoanelor interpuse activitatea a peste 8 agenți economici din municipiul Chișinău, care au ca gen de activitatea de import și comercializare a produselor agricole (legume, fructe, verdețuri etc.), au obținut venit nedeclarat încasat de la punctele comerciale, fapt ce a condus la neachitarea impozitelor, prejudiciind în proporții deosebit de mari bugetul public național.

Activitatea grupului crimina,l potrivit schemelor de evaziune fiscală a fost documentată de PCCOCS, prin acțiuni de urmărire penală și măsuri speciale de investigație timp de un an de zile.

Totodată, au fost reținute persoane care sînt bănuite de evaziune fiscală în proporții deosebit de mari, infracțiune care se pedepsește cu închisoare de pînă la 6 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 4.000 la 7.000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.

Pentru infracțiunea de abuz de serviciu se prevede o pedeapsă cu închisoare de la 2 la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?