Transnistria stiri: 1352
Eurovision stiri: 497

Fostul administrator al unei companii imobiliare din Chișinău a pus la cale o escrocherie

10 dec. 2019,, 17:30   Societate
3050 0

Detectivul particular Anatolie Postică, ex-șef al Serviciului Protecție Internă și Anticorupție din cadrul MAI, spune că deține informații că fostul administrator al unei companii imobiliare din Chișinău a pus la cale „escrocherii imobiliare”, scrie Noi.md cu referire la IPN.

Potrivit lui Anatolie Postică, care este și expert anticorupție, ilegalitățile ar consta în „tăinuirea tranzacțiilor, precum și nedeclararea veniturilor, adică eschivarea de la plata impozitelor”.

Într-o conferință de presă la IPN, detectivul a prezentat o investigație publicată în România, în care se referă la escrocheriile imobiliare. „Dacă dezvoltăm și pătrundem mai adânc, și studiem mai adânc, activitatea infracțională a domnului Musteață, vedem că aceasta de fapt este o piramidă, unde antrenează și persoane fizice, și juridice, le antrenează mai adânc în acest proces, în această schemă, adică la argumentele lui, se înregistrează mai multe bunuri imobiliare, mai multe apartamente, case de locuit pe persoanele acestea și la un moment dat, când fiscul face verificări, se constată că ei nu au declarat veniturile și, în așa fel, au avut de pătimit, mai multe persoane, mai multe persoane apropiate lui, chiar și de menajeră se vorbește, de fosta soacră, gen rude. Chiar a ajuns atât de departe”, declară Anatolie Postică în investigația prezentată.

Fostul șef al SPIA a menționat că a acumulat informații noi, care denotă episoade noi în activitatea fostul administrator al companiei imobiliare. Unii angajați ai companiei i-au furnizat mai multe materiale, inclusiv copii la contracte de vânzare-cumpărare, contracte de arvună, care nu au fost luate la evidență în contabilitatea întreprinderii.

Potrivit lui, există dosare mai vechi fără finalitate în cadrul cărora fostul administrator al companiei imobiliare este organizator sau complice. „Există procese de tragere la răspundere și riscul de detenție pentru cinci persoane nevinovate, care ar fi fost atrase în schemă”. „Ar trebui să-i mustre conștiința cel puțin, pe ofițerii cu epoleți, pe procurori, când ei primesc bani din buget și îl acoperă pe unul care se eschivează. Ce facem noi, oameni buni, în țara aceasta?”, se întreabă Alexei Postică.

Acesta afirmă că au fost depus un șir de petiții la procuraturile specializate, însă acestea au fost mușamalizate. „Ce mai avem? – Comportament corupțional al autorităților de aplicare a legii – de la FISC până la procurori. Întrebare: Lăsăm lucrurile așa să meargă sau mergem înainte? Eu sunt dispus să merg înainte”, a notat Alexei Postică

Anatolie Postică a declarat că urmează să înainteze un demers către procurorul general.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?