X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Ex-directorul Liceului „Orizont” deținut în Turcia, va fi judecat pentru activitate jurnalistică

14 dec. 2019,, 13:30   Societate
3098 1

Fostul directorul al Liceului „Orizont” din Ceadîr-Lunga, Feridun Tüfekçi, care a fost recent condamnat la 7 ani de detenție în Turcia, riscă să primească un termen mai mare. Aceasta dat fiind faptul că ex-directorul este cercetat penal pentru activitatea de jurnalist.

Din spusele soției lui Feridun Tüfekçi, procurorul solicită să fie majorat termenul de detenție. Astfel, la data de 17 decembrie va avea loc o ședință de judecată, de această dată pe faptul activității de jurnalist, transmite NOI.md cu referire la agora.md.

Galina, soția ex-directorului, spune că nu se cunoaște deocamdată ce termen va fi cerut de către procuror, dar a menționat că în procesul inițial au fost solicitați 28 de ani de închisoare.

Cei șapte cetățeni străini, profesori și administratori ai rețelei de licee „Orizont”, au fost declarați indezirabili și expulzați de pe teritoriul Republicii Moldova în septembrie 2018.

Într-un comunicat de presă, Serviciul Informații și Securitate a explicat că cetățenii turci erau suspectați de legături cu o grupare islamistă, „grupare despre care există indicii că desfășoară acțiuni ilegale în mai multe țări”.


Menționăm că, la 11 iunie curent, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) a emis o hotărîre pe acest caz. Mai exact, a decis că s-a încălcat dreptul acestora la libertate și la siguranță, dar și dreptul la viața privată. Prin decizia CtEDO, statul a fost obligat să achite fiecăruia dintre cei cinci aplicanți care s-au adresat Curții cîre 25 de mii de euro.

Iar la începutul lunii august, Procuratura municipiului Chișinău a inițiat un dosar penal pe faptul excesului de putere și depăşirii atribuţiilor de serviciu, comis de angajaţi ai Biroului Migraţie şi Azil şi ai Serviciului de Informaţii şi Securitate.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?