X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

După cazul tinerei care a avortat în WC-ul de la IMC, a fost lansată și o petiție online

16 ian. 2018,, 12:41   Societate
3366 0

După scandalul de la Institutul Mamei și Copilului din capitală cînd o tînără de 19 ani a fost nevoită să avorteze de una singură în WC-ul instituției medicale, a fost lansată o petiție online prin intermediul căreia se cere un plan de acțiuni pentru îmbunătățirea serviciilor medicale perinatale din țară.

Totodată, cei care au inițiat petiția au înaintat un șir de adresări către Prim-ministru, Ministrului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Centrului Național Anticorupție, personalului medical și altor intituții.

„Noi, cetățenii Republicii Moldova, ne solidarizăm cu mamele care au avut de suferit în urma interacțiunii cu sistemul medical din Republica Moldova și ne exprimăm profunda indignare față de calitatea deplorabilă a serviciilor acordate în domeniul medicinei prenatale. Experiențele pe care le-au trăit fiecare din aceste mame, dar și numeroasele mărturii devenite publice în ultima perioadă, denotă existența unor probleme grave în sistemul de sănătate”, se menționează în descrierea petiției.

Potrivit autorilor, este vorba de cazurile în care femeilor li s-au refuzat/tergiversat acordarea asistenței medicale urgente, li s-au cerut bani pentru servicii medicale despre care legea spune că ar trebui să fie gratuite, au fost umilite/desconsiderate/discriminate de către personalul medical pe diferite criterii, inclusiv la solicitarea de a afla ce tratament le este administrat, au fost diagnosticate și tratate greșit – acțiune uneori letală pentru făt și/sau cu urmări grave pentru integritatea noastră fizică și emoțională.

Ținînd cont de sensibilitatea subiectului abordat, atragem atenția asupra faptului că, într-un stat de drept, un singur caz de abuz de acest gen sau de malpraxis ar trebui să genereze o serie de demisii și reforme radicale. Cu atît mai mult, acest lucru ar trebui să se întîmple în Republica Moldova, unde frecvența cu care se constată noi și noi abuzuri este de-a dreptul amețitoare.În acest context, venim cu o serie de solicitări urgente, adresate autorităților abilitate prin lege și, respectiv, plătite din bani publici să reacționeze în cazurile de violare a drepturilor fundamentale ale omului, inclusiv a cadrului legal ce reglementează relațiile sociale în domeniul drepturilor pacientului”, se mai arată în petiție.

Aceștia s-au adresat către:


Prim-ministrului Republicii Moldova, domnului Pavel Filip:

  1. Să dispună inițierea unui control amplu al stării actuale a serviciului perinatal, atît privind nivelul de dotare cu tehnica necesară unei intervenții calitative, supraviețuirii copiilor prematuri, cît și din perspectiva nivelului de pregătire a cadrelor medicale în baza eticii, integrității, jurămîntului depus etc.
  2. Să prezinte public, în termen de cel mult 14 zile lucrătoare, rezultatele controlului efectuat și o serie de măsuri/soluții de alternativă, inclusiv planul și termenele de implementare a acestora.

Ministrului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale:

  1. Să dispună identificarea și demiterea cadrelor medicale implicate în cazuri de corupție, malpraxis și alte forme de abuz incompatibile din punct de vedere legal și moral cu funcția deținută.
  2. Să evalueze în termene rezonabile actele normative, inclusiv protocoalele ce reglementează relaţiile sociale în domeniul drepturilor pacientului, să înainteze Legislativului inițiative de modificare a prevederilor care nu răspund noilor tendințe în domeniu.
  3. Să se asigure că există un mecanism funcțional – intern și extern – de raportare a abuzurilor şi că analiza acestor cazuri are loc prompt, obiectiv și înregistrează o finalitate. Viața și sănătatea omului trebuie să constituie mereu o valoare supremă.
  4. Să supună unui control riguros gestionarea mijloacelor bugetare ale instituțiilor medicale, inclusiv a donațiilor recente pentru renovarea Institutului Mamei și Copilului.
  5. Să se asigure că resurse financiare suficiente sînt utilizate inclusiv în scopul instruirii calitative a personalului.
  6. Să elaboreze protocoale de intervenție a psihologului in cadrul spitalelor; să asigure prezența specialiștilor în domeniu.
  7. Să interzică găzduirea/promovarea serviciilor private în cadrul instituțiilor publice aflate în subordine (ex. servicii foto-video).
  8. Să susțină, inclusiv prin acțiuni ferme și consecvente, declarația ministerială prin care se condamnă manifestările de atitudine neglijentă, de ignorare și abaterile de la normele de etică și deontologie medicală.

Centrului Național Anticorupție:

  1. Să prevină eficient corupția din sistemul de sănătate, în conformitate cu angajamentele UNCAC.
  2. Să reacţioneze prompt și profesionist la sesizările privind corupția în medicină. Să promoveze și să adopte Legea protecției avertizorului de integritate.
  3. Să supună unui control riguros gestionarea donațiilor pentru renovarea Institutului Mamei și Copilului, precum şi a altor instituţii medicale.

Oficiului Avocatul Poporului:

  1. Să depună toate eforturile necesare pentru a aduce subiectul privind necesitatea protecţiei drepturilor pacientului pe agenda autorităţilor şi în faţa opiniei publice.
  2. Să promoveze și să asigure protecția avertizorilor de integritate, care actualmente sînt hărțuiți pentru denunțurile efectuate.
  3. Să monitorizeze acțiunile statului în acest sens şi să ceară respectarea necondiționată a principiului superiorității vieții, sănătății și demnității umane.

Personalului medical:

  1. Să acționeze mereu în baza principiului superiorității vieții, sănătății și demnității umane.

Instituțiilor mass-media:

  1. Să mediatizeze activ cazurile de malpraxis medical – inclusiv cazul tinerei care, fiind neglijată de medici, a ajuns să nască singură în veceul unui spital din Chișinău – și să informeze societatea care a fost finalitatea acestora.
  2. Să protejeze identitatea avertizorilor de integritate la solicitarea acestora sau atunci cînd există premise concludente că sînt în pericol, ca urmare a declarațiilor făcute.

Organizațiilor neguvernamentale de profil:

  1. Să inițieze discuții publice privind carenţele din sistemul de sănătate și posibilitățile existente de raportare a abuzurilor.
  2. Să constituie platforme și coaliții întru promovarea la nivel guvernamental a priorității dreptului pacientului, actualizarea în termene rezonabile a actelor normative, inclusiv a protocoalelor ce reglementează relaţiile sociale în domeniu, din moment ce este evident că prevederile acestora nu țin pasul cu noile realităţi.
  3. Să introducă pe agenda publică subiectul violenţei obstetrice, care reprezintă de fapt o discriminare a femeilor.

Instituțiilor diplomatice cu sediul la Chișinău (ambasade, consulate, organizații internaționale de profil):

  1. Să le amintească autorităților Republicii Moldova despre angajamentele asumate pe plan internațional, în special în domeniile asigurării drepturilor omului și anticorupției.
  2. Să desfășoare analize independente ale situației existente, care să includă și aspectul violenței obstetrice.
  3. Să ceară hotărît implementarea holistică a drepturilor pacientului ca ființă umană și tratarea acestuia ținînd cont de principiul recunoașterii demnității, vieţii umane, a sănătăţii omului ca valoare supremă.

Publicului larg:

  1. Să se implice în discuții constructive privind modul în care poate fi îmbunătățită starea de lucruri în sfera serviciilor de sănătate publică.
  2. Să se abțină de a promova modele sociale greșite, de a blama femeia-victimă precum că ar fi vinovată de faptul că nu ”s-a înțeles” cu medicul care urma să asiste sarcina/nașterea;
  3. Să denunțe violența obstetrică față de femei.
  4. Să susțină avertizorii de integritate, care au dreptul să se expună, inclusiv în mass-media, conform art. 10 CEDO, cazului Guja v. Moldova, art. 18 al Legii integrității și să solicite adoptarea proiectului Legii protecției avertizorului de integritate.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?