X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Descoperă Moldova: Mănăstirea Veverița cu o biserică frumoasă.

10 iul. 2020,, 06:00   Societate
4468 0

Mănăstirea Veverița este o așezare monastică, întemeiată pe la 1922-1924, situată la marginea satului cu același nume din raionul Ungheni, avînd o gospodărie mare și o biserică frumoasă.

După cum scrie portalul moldovenii.md, mănăstirea cu hramul „Maica Domnului Bucuria tuturor scîrbiţilor” a fost întemeiată de arhimandritul Ghenadie Vornicescu. În 1948 mănăstirea Veverița a devenit temporar schitul mănăstirii Căpriana, iar în 1952 a fost închisă definitiv. Unii călugări au fost întemnițați, ceilalți s-au refugiat și doar doi călugari, Tarasie și Antonie, care nu au acceptat să plece şi locuiau în satul Veverița, au fost uciși în circumstanțe neelucidate după 1960.

Clădirile mănăstirii au fost distruse de gospodăria agricolă din localitate. Biserica a fost folosită ca depozit, iar mai tîrziu a fost transformată în grajd. În 1985 biserica mănăstirii a fost incendiată.

Lăcașul a fost reînființat în 1993 ca mănăstire de călugărițe, iar în 1995 a redevenit mănăstire de călugari. În august 1994, mai la deal de biserica ruinată, s-a pus fundația bisericii de iarnă, stareției și chiliilor pentru monahi.


Aceste construcții au un plan deosebit; aripa dreaptă, unde se află biserica de iarnă, este realizată în stil rusesc, iar cea stîngă în stil gotic. Deasupra tindei, care împarte clădirea în două, se înalță o clopotniță în stil gotic, masurînd 35 m. Forma interioară a bisericii de iarnă este dreptunghiulară, fără delimitări între pronaos și naos. Altarul este despărțit de naos prin iconostasul simplu. Tavanul bisericii este drept, iar pereții sînt împodobiți cu diferite icoane. Pe acoperiș, deasupra naosului, se înalță trei turle.

Puteți admira fotografiile unice în secțiunea specială de pe site-ul moldovenii.md.

Pe site moldovenii.md există o mulțime de informații utile care-i vor ajuta pe toți doritorii de a planifica și a petrece un weekend minunat în țara noastră. În special, aici sînt prezentate informații ample despre turismul în Moldova, sînt prezentate sfaturi pentru turiști, rute turistice, date despre perlele turistice și mănăstirile din Moldova.

Pe portalul moldovenii.md puteți găsi informații detaliate despre diferite zone geografice ale Moldovei, rezervații naturale, resurse acvatice, lumea vegetală și animală, monumente ale naturii, orașele și satele din Moldova.

Rămîne doar ca fiecare doritor să aleagă cea mai bună opțiune de odihnă și călătorie și să redescopere îndrăgita Moldovă!

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?