X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

Hotărît! Camerele de supraveghere a traficului rutier vor fi gestionate de o companie privată

11 feb. 2019,, 12:21   Societate
3133 1

Sistemul Automatizat de Supraveghere a Siguranței Publice și Rutiere în Republica Moldova se preconizează a fi implementat în parteneriat public-privat.

Guvernul a aprobat astăzi obiectivele și condițiile parteneriatului public-privat în vederea creării acestui sistem și cerințele generale privind selectarea partenerului privat, informează MOLDPRES.

Potrivit proiectului, drepturile și obligațiile aferente implementării și operării tehnice a Sistemului Automatizat de Supraveghere a Siguranței Publice și Rutiere urmează a fi transmise către un investitor privat, care va efectua investiții din surse proprii în termen de cel mult 6 ani din data semnării contractului.

Studiul de fezabilitate realizat arată că suma totală a investițiilor se ridică la 21 milioane de euro, care urmează a fi atrase pentru implementarea parteneriatului, iar perioada optimă de recuperare a investiției este de 25 ani, conform Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

Investițiile efectuate pentru crearea Sistemului Automatizat de Supraveghere a Siguranței Publice și Rutiere sînt asigurate de partenerul privat, care la încetarea contractului de parteneriat public-privat, va transmite Sistemul în proprietatea partenerului public. Partenerul privat își va recupera investiția din contul acumulărilor obținute în rezultatul amenzilor aplicate urmare a încălcărilor înregistrate de Sistem, care se vor contabiliza separat de încasările acumulate din amenzile aplicate în mod tradițional de Inspectoratul General al Poliției. Partenerului privat îi revine 50% din suma totală a acumulărilor obținute în rezultatul amenzilor aplicate.


Hotărîrea de guvern prevede organizarea și desfășurarea de către Ministerul Afacerilor Interne a concursului public de selectare a partenerului privat, într-o singură etapă. MAI va încheia contractul de parteneriat public-privat cu partenerul privat selectat și va monitoriza executarea obligațiilor contractuale de către partenerul privat.

Crearea Sistemului Automatizat de Supraveghere a Siguranței Publice și Rutiere în Republica Moldova presupune instalarea camerelor de monitorizare și supraveghere video în locurile de interes public, crearea sistemului de înregistrare automată a încălcărilor regulilor de circulație rutieră pe drumurile Republicii Moldova, ceea ce va permite evaluarea în timp real a tabloului situațional în oraș și pe traseele naționale. Astfel, va fi asigurat volumul suficient de informații pentru a răspunde și a interveni prompt la incidente și problemele societății, spre exemplu, dar care nu se limitează la ambuteiaje și incidente în trafic; situații excepționale; infracțiuni stradale și acte de terorism.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?