X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Caz tragic la Strășeni: trei persoane, dintre care un copil au ajuns la spital

19 ian. 2018,, 12:21   Societate
4725 0

Un caz tragic a avut loc în această dimineață într-o familie de la Strășeni, notează NOI.md.

Din cauza unei defecțiuni a sistemului de încălzire, au avut de suferit mai multe persoane, care au suportat intoxicații grave. Persoanele aflate în stare de inconștiență au fost depistate de către o rudă, care se afla într-un alt compartiment al casei. Aceasta a apelat imediat Serviciul 903.

Apelul la fost primit la ora 07:11, iar echipa de asistență medicală urgentă a ajuns la locul solicitării în cinci minute. Au fost depistate trei persoane, dintre care două, inclusiv un copil, erau în stare de comă, iar o persoană a fost declarată ca fiind decedată.

Două echipe de asistență medicală urgentă au fost implicate în rezolvarea cazului. După acordarea ajutorului medical de urgență, echipele au preluat pacienții pentru a-i transporta la spital. Pe parcursul transportării, a fost efectuată monitorizarea cardio-respiratorie și neurologică a pacienților.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?