Transnistria stiri: 1380
Eurovision stiri: 499
Preşedintele stiri: 3988

Care sînt avantajele și dezavantajele învățămîntului online în Moldova?

23 mai. 2020,, 11:00   Societate
3893 0

Învățămîntul online în Moldova are un șir de avantaje și dezavantaje, iar pe viitor trebuie să ne gîndim cum să reducem efectele negative ale acestuia.

O astfel de opinie au exprimat mulți intervievați ai portalului Noi.md.

Astfel, doctorul în arhitectură, Tatiana Buimistru, docent la Universitatea Tehnică din RM, crede că învățămîntul online este un stres pentru studenți și profesori. Dar nu este rațional să-l excludem total din proces.

”Este bine pentru desfășurarea lecțiilor. Acestea pot fi înregistrate odată pentru 2-3 universități, și renovate ulterior. E bine pentru control în timpul examenelor. Dacă apare o situație care se cere elucidată, întotdeauna poate fi verificată înregistrarea. Însă lecțiile practice, în special la disciplinele de creație, e foarte dificil să le faci online”, a menționat ea.

Mulți dintre respondenții Noi.md cred că T.Buimistru ar putea avea dreptate, dar numai cu referire la învățămîntul post-universitar. Iar cel școlar și universitar, în opinia majorității, ar trebui să fie tradițional.


În concluzie putem spune că cel puțin în viitorul apropiat în Moldova învățămîntul online va duce la reducerea calității cunoștințelor și va aprofunda inegalitatea socială. Dar deja azi trebuie să cugetăm asupra problemei reducerii urmărilor negative ale unei posibile situații de forță majoră (guvernul promite să deschidă școlile la 1 septembrie, însă unii specialiști spun că în toamnă ne așteaptă un nou val de pandemie a coronavirusului).

Probabil, deja acum ar trebui să purcedem la corectarea curriculumurilor, modificarea criteriilor de apreciere, stabilirea regulilor de efectuare a testelor, examenelor și colocviilor online, și a cerințelor față de elevi și pedagogi.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?