X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Are Moldova suficienți medici, medicamente și echipamente? Dodon: „Sîntem pregătiți”

7 apr. 2020,, 13:38   Societate
2200 9

Membrii Consiliului Suprem de Securitatea au evaluat astăzi capacitatea autorităților de a gestiona epidemia de coronavirus sub aspectul numărului de cadre medicale, medicamente și utilaje.

Șeful statului a anunțat că cel mai probabil astăzi țara noastră va depăși pragul 1000 de îmbolnăviri, ceea ce înseamnă că în cîteva zile, va fi atins vîrful epidemiei de Covid-19. Demnitarul afirmă că la această etapă, Moldova dispune de cadre medicale, stocuri de medicamente și echipamente medicale suficiente pentru a face față crizei.

La moment, 27 de spitale sînt implicate în gestionarea crizei, la nivel național, regional și raional, iar pentru a scoate presiunea asupra instituțiilor, vor fi create centre suplimentare de triere, pe lîngă cel deja creat la Moldexpo.

Totodată, în instituțiile de stat activează circa 12.300 de medici, iar în cele private - 1800, în total fiind peste 14 mii de medici care ar putea fi implicați în gestinarea crizei, spune șeful statului. "Cu asistentele medicale și infirmierele, aproape 50 de mii de persoane urmează a fi atrase în gestionarea pandemiei. La această etapă dispunem de personal suficient ", a menționat Dodon.

Potrivit lui, capitolul stocurilor de medicamente, de asemenea nu se atestă probleme pentru următarea perioadă. El a anunțat că se importă suplimentar unele medicamente din țările vecine, pentru protocolul de tratament.


În ceea ce privește utilajele medicale, s-a constatat că în instituțiile de stat sînt peste 500 de ventilatoare de terapie intensivă pentru cazurile grave, dar de asemenea aparate dispun și instituțiile private, care în caz de necesitate vor fi folosite, a spus șeful statului.

"Dacă vorbim gestionarea crizei la nivelul instituțiilor medicale, sîntem pregătiți", a conchis demnitarul.

Igor Dodon a mai precizat că și stocul de consumabile: costume de protecție, măști și dezifectanți sînt suficiente, grație unor donații din exterior, dar și datorită suplinirii stocului pe interior, astfel încît medicii din prima linie vor fi asigurați cu cele necesare.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?