X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

Toată Organizația Teritorială PD din Cahul a părăsit partidul

15 aug. 2020,, 17:59   Politică
4237 0

Toți membrii ai Organizației Teritoriale Cahul a Partidului Democrat părăsesc partidul.

În comunicat de presă emis de aceștia, spun că decizia a fost luată după ce ieri, Biroul Executiv al Partidului Democrat a decis excluderea lui Vladimir Andronachi și Eugeniu Nichiforciuc din Partidul Democrat. Aceștia se declară neafiliați în toate organele elective din raionul Cahul

„Exprimăm dezămăgirea și dezacordul Organizației Teritoriale Cahul față de acțiunile conducerii Partidului Democrat, care au dus la plecarea din partid și fracțiunea PD a deputatului Vladimir Andronachi.

„Constatăm cu profundă dezămăgire că gestul colegului nostru a fost distorsat fără cea mai mică dorință de a înțelege motivele. Ba mai mult, în locul chemării la un dialog, a fost inopinat trasă sentința: Nu poți pleca de acolo de unde nu ești. Și asta au spus-o acei membri, care se simt foarte aproape de partid de la distanța și înălțimea fotoliilor sale”, se arată în declarație.

Amintim că în ieri dimineață, deputatul Vladimir Andronachi a declarat că pleacă din fracțiune, dar nu și din Partid. Andronachi și-a anunțat decizia într-un comunicat de presă. Ulterior, Biroul Executiv al Partidului Democrat a decis astăzi excluderea lui Vladimir Andronachi și Eugeniu Nichiforciuc din Partidul Democrat. Decizia vine după ce astăzi, deputatul Andronachi a anunțat că părăsește fracțiunea. Reprezentanții partidului susțin că aceștia demult nu mai iau parte la ședințele și acțiunile formațiunii

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?