Transnistria stiri: 1405
Eurovision stiri: 504

Primele declarații ale Maiei Sandu, după întîlnirea cu Angela Merkel

16 iul. 2019,, 15:50   Politică
3624 3

După întîlnirea cu Angela Merkel, premierul moldovean Maia Sandu a făcut mai multe declarații în cadrul unei conferințe de presă comune.

Maia Sandu i-a criticat dur pe cei care s-au aflat anterior la guvernare, precizînd că nu au fost preocupați de edificarea unor instituții funcționale.

”Din păcate, fostele guvernări din Republica Moldova au fost interesate mai mult de cîștigurile în propriul beneficiu, decît să edifice instituții funcționale”, a declarat Sandu în cadrul unei conferințe de presă după întrevederea cu Angela Merkel.

Totodată, Maia Sandu a declarat că sprijinul pe care l-a acordat Germania Republicii Moldova a fost unul constant și dezinteresat și a urmărit schimbarea sistemului de guvernare promovînd valorile europene precum este modelul liberal-democrat de dezvoltare a societății, care se bazează pe libertate, drepturile omului și economia socială de piață.

Prim-ministrul Republicii Moldova, Maia Sandu, întreprinde marți, 16 iulie, o vizită în Germania la invitația cancelarului Angela Merkel. Înainte de a începe negocierile, Angela Merkel și Maia Sandu au ascultat imnurile statelor stînd pe scaune.


După ce a fost numită în funcția de prim-ministru, Sandu a reușit deja să efectueze vizite la București, Bruxelles și Kiev.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?