X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Pe teritoriul Elveției ar putea fi efectuate acțiuni de urmărire penală

22 iul. 2019,, 16:30   Politică
3519 1

Ca urmare a scrisorilor transmise de către autoritățile din Elveția la adresa Procuraturii Generale (PG) și ulterior la Procuratura Anticorupție (PA), oamenii legii au solicitat efectuarea unor acțiuni de urmările penală pe teritoriul Elveției.

Despre aceasta a declarat pentru TV8 ex-procurora Adriana Bețișor.

Adriana Bețișor a spus că autoritățile din Elveția i-au informat pe reprezentanții PA că cunosc anumite circumstanțe despre unele persoane care ar fi fost implicate în spălare de bani. Întrebată care persoane au fost vizate în scrisoarea parvenită la adresa instituției, Adriana Bețișor a spus că nu poate să ofere detalii pentru că sînt acțiuni de urmărire penală.

Fosta procuroră a mai declarat că instituția a intrat în posesia scrisorii pe 26 iunie curent, iar termenul limită în care poate fi transmis un răspuns în acest sens este 10 septembrie curent.

Într-un comunicat de presă reprezentanții PG informează că instituția a expediat neîntîrziat scrisoarea PA, fiind dispusă începerea acțiunilor pe marginea acestui demers.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?