X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

PDM critică Promo-Lex într-o scrisoare transmisă partenerilor externi

17 ian. 2019,, 16:40   Politică
2227 4

Partidul Democrat a transmis corpului diplomatic din ţară, observatorilor OSCE, dar şi finanţatorilor direcţi ai Promo-Lex (USAID, Fundaţia Soros, Consiliul Europei şi Ambasada Marii Britanii la Chişinău) analiza partidului referitoare la cele două rapoarte emise pînă acum de Promo-Lex privind monitorizarea alegerilor parlamentare din 2019.

Formațiunea consideră că cele două rapoarte ale Promo-Lex (din noiembrie 2018 şi ianuarie 2019) conţin mai multe informaţii neadevărate, neverificate, trunchiate, ceea ce conduce la concluzia că activitatea de monitorizare electorală Promo-Lex nu este deloc obiectivă.

Potrivit partidului, în rapoartele Promo-Lex nu există o metodologie clară potrivit căreia se derulează misiunea de monitorizare a alegerilor. În mod concret, PDM contestă mai multe afirmaţii din rapoartele Promo-Lex, printre care:

" - Faptul că mai mulţi deputaţi din Parlament au fost corupţi sau intimidaţi. Nu se prezintă nicio probă în susţinerea acestei afirmaţii, iar afirmaţia în sine e contrară spiritului Constituţiei, din care rezultă libertatea votului pentru orice deputat.

- Anume că sistemul electoral mixt nu este bun, iar multe recomandări ale Comisiei de la Veneţia nu au fost implementate în legislaţia electorală. Opinia despre noul sistem electoral este una strict subiectivă, care ţine de partizanatul politic al Promo-Lex, iar majoritatea absolută a recomandărilor tehnico-juridice ale Comisiei de la Veneţia au fost integrate în legislaţie.


- Anume că a fost exclusă restricţia de agitaţie electorală în ziua alegerilor. Reamintim că tocmai Promo-Lex a făcut în trecut o asemenea recomandare, prin urmare schimbarea poziţiei acestei organizaţii este de neînţeles.

- Anume că există suspiciuni privind neeliberarea certificatelor de integritate de către ANI. Promo-Lex nu a încercat să comunice instituţional cu ANI pe acest subiect, iar pînă acum lucrurile s-au desfăşurat fără probleme, peste 700 de certificate fiind deja eliberate", se arată în scrisoare PDM.

Formațiunea a trimis o scrisoare şi către Promo-Lex, în care a enumerat obiecțiile care le are față de analizele ONG-ului.

"PDM este favorabil oricărei misiuni de monitorizare electorală, însă consideră esenţial să fie respectate standardele de profesionalism şi obiectivitate", se mai precizează în declarație.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?