Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Igor Dodon a vizitat Ambasada Republicii Moldova la Tokyo

22 oct. 2019,, 16:20   Politică
7426 0

În cadrul vizitei în Japonia, Președintele Igor Dodon a vizitat Ambasada Republicii Moldova la Tokyo și a discutat cu angajații misiunii diplomatice, transmite Noi.md.

Șeful statului a menționat că relaţiile diplomatice între Republica Moldova şi Japonia au fost stabilite la 16 martie 1992, iar inaugurarea reciprocă a ambasadelor la Tokyo și Chișinău a avut loc în anul 2016. „Actualmente cadrul juridic bilateral cuprinde 37 de acorduri încheiate între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Japoniei”, a specificat Igor Dodon.

Președintele țării a remarcat că pe parcursul ultimilor ani relațiile bilaterale moldo-nipone au cunoscut o dinamizare semnificativă, Japonia fiind unul dintre cei mai importanți parteneri externi ai Republicii Moldova.

De asemenea, Igor Dodon a subliniat că, din momentul stabilirii relațiilor diplomatice, Japonia a acordat asistență financiară țării noastre în valoare totală de peste 150 de milioane de dolari, preponderent în domeniul agricol, dezvoltare regională și ecologie.

Șeful statului a menționat că în Republica Moldova activează 13 întreprinderi cu capital japonez, cu investiții în valoare de 115.104 mii lei. „După numărul companiilor ce beneficiază de investiții, Japonia se află pe locul 40 printre principalii investitori ai Republicii Moldova, iar după volumul investițiilor efectuat în capitalul social, aceasta se află pe locul 43”, a specificat Igor Dodon.


Totodată, Președintele țării a subliniat că volumul comerțului exterior al Republicii Moldova cu Japonia a înregistrat în anul 2018, suma de circa 54 592.48 mii USD. „Comparativ cu anul 2016-2017, acest indice s-a majorat, iar tendința pozitivă se înregistrează și în anul 2019”, a concluzionat șeful statului.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?