Transnistria stiri: 1364
Eurovision stiri: 499

Dodon: Partidul Democrat nu se află la guvernare

14 dec. 2019,, 10:14   Politică
3988 4

Partidul Democrat este partid de opoziție și nu este parte a guvernării.

Declarația aparține președintelui Igod Dodon, liderul informal al Partidului Socialiștilor, care a votat împreună cu PDM noul guvern condus de Ion Chicu, transmite NOI.md cu referire la ipn.md.

Șeful statului a făcut această declarație în contextul în care a explicat că șefia Comisiei parlamentare de securitate întotdeauna a revenit partidelor de opoziție, iar acum președinte al comisiei este deputatul democrat Alexandru Jizdan. „Această comisie este a opoziției. Partidul Democrat este în opoziție, nu este parte a guvernării”, a explicat Igor Dodon în cadrul emisiunii „Piatnița s Anatoliem Golea” de la postul de televiziune RTR Moldova.

Totodată, șeful statului și-a reiterat poziția că în cazul în care va fi nevoie să fie organizat un scrutin parlamentar anticipat, atunci acesta trebuie să aibă loc în baza sistemului electoral existent la moment, adică în baza sistemului proporțional de vot.

Președintele spune că în luna ianuarie Curtea Constituțională va emite o hotărîre în ceea ce privește adresarea unor deputați referitor la anularea sistemului mixt de vot. „Sper că hotărîrea va fi adoptată în sensul că alegerile trebuie desfășurate în baza acelui sistem de vot care există în acel moment. Noi am modificat, în august, sistemul de vot”, a declarat Igor Dodon.

În ceea ce privește alegerile parlamentare noi în circumscripția Hîncești, președintele a menționat că Partidul Socialiștilor va avea neapărat un candidat.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?