X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Detalii despre conferința internațională găzduită de Parlamentul de la Chișinău

21 feb. 2018,, 15:29   Politică
4825 0

Oficiali și experți de nivel înalt vor participa la prima Conferință interparlamentară în probleme de securitate „Georgia, Republica Moldova și Ucraina: Parteneriatul Estic și provocările de securitate curente” organizată la Chișinău, la 2 martie curent.

Organizarea evenimentului a fost susținută, astăzi, prin decizia Biroului Permanent al Parlamentului.

”Această conferință, pe care avem ambiția să o organizăm anual, este o platformă de dezbateri unde politicieni și experți la nivel înalt se întîlnesc pentru a identifica noi mecanisme de cooperare în domeniul apărării și securității din regiune. Am ajuns la etapa în care sîntem cu toții conștienți de necesitatea consolidării dimensiunei de securitate prin contracararea amenințărilor hibride ce subminează fundamentele democratice ale țărilor noastre”, a spus Andrian Candu, președintele Parlamentului.

La Conferință vor fi dezbătute probleme legate de dezinformare, securitate informațională, energetică și provocări actuale comune, creșterea economică și supremația legii în cadrul Parteneriatului Estic. Toată informația, actualizată la zi, este plasată pe pagina evenimentului Parl4Sec.md.

Pînă la această oră participarea la conferință a fost confirmată de conducerea a 10 legislative, inclusiv șapte președinți de Parlament. De asemenea, au anunțat că vor participa europarlamentari, reprezentanți ai Congresului SUA, precum și experți notorii internaționali și regionali.


Aceasta este prima conferință parlamentară de nivel înalt în probleme de securitate.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?