X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Chișinăul trebuie să intensifice eforturile în implementarea agendei europene

8 feb. 2018,, 09:11   Politică
3417 1

Autoritățile de la Chișinău trebuie să intensifice eforturile în implementarea agendei europene.

O declarație în acest sens a fost făcută miercuri de Prim-ministrul Pavel Filip care a prezidat prima şedinţă din acest an a Comisiei Guvernamentale pentru Integrare Europeană. În cadrul reuniunii au fost prezentate rezultatele obţinute pe dimensiunea integrării europene în anul 2017 şi trasate obiectivele pentru perioada următoare.

Potrivit premierului în prima jumătate a anului curent vor fi adoptate Concluziile Consiliului Afacerilor Externe al UE privind Republica Moldova. Totodată, în aceeași perioadă se va desfășura Consiliul de Asociere RM-UE.

“În funcție de cum ne vom mobiliza, cît de calitative vor fi actele emise și la timp transmise Parlamentului - așa vom reuși. Totul depinde de noi. Trebuie de acționat, de lucrat calitativ, astfel ca să obținem rezultatele pe care ni le-am propus”, a spus șeful Executivului.

În cadrul ședinței au fost prezentate evoluțiile în implementarea Planului Naţional de Acţiuni pentru implementarea Acordului de Asociere cu UE (PNAAA) pe parcursul anului 2017, rata de îndeplinire a acțiunilor planificate fiind de 66%. Rezultatele respective sînt reflectate detaliat în raportul care urmează a fi publicat de Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene. Premierul a remarcat că restanțele acumulate se vor regăsi în PNAAA-ul revizuit pentru anul în curs.


În acest sens, membrii Comisiei au examinat evoluţiile procesului de revizuire a Planului naţional de acțiuni RM-UE. De asemenea, a fost discutată importanța sincronizării activității instituțiilor în procesul de raportare a acțiunilor realizate, precum și de intensificare a interacţiunii autorităților din Republica Moldova cu oficialii UE.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?