X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Japonia a devenit cel mai mare creditor al SUA, detronand China

16 dec. 2016,, 20:00   Externe
2449 0

Foto : publika.md

China a cedat Japoniei titlul de cel mai mare deţinător de obligaţiuni guvernamentale americane, pe măsură ce Banca Centrală a Chinei a fost nevoită să acceseze rezervele valutare pentru a sprijini yuanul, iar Banca Japoniei a lăsat yenul să se deprecieze.


Potrivit datelor publicate joi de Trezoreria SUA, la finele lunii octombrie, Japonia deţinea obligaţiuni guvernamentale americane în valoare de 1.132 miliarde de dolari, cu 4,5 miliarde de dolari mai puţine decât în luna septembrie, în timp ce deţinerile de obligaţiuni americane ale Chinei au scăzut cu 41,3 miliarde de dolari într-o lună până la 1.120 miliarde de dolari. Este pentru a cincea lună consecutivă în care China şi-a diminuat deţinerile de obligaţiuni americane, iar, în total, în ultimele 12 luni, China a vândut obligaţiuni americane în valoare de 139,2 miliarde de dolari.

În ultimii ani, China a început să inverseze un trend de acumulare de active americane, care a atins maximul în luna noiembrie 2013, când Beijingul a deţinut obligaţiuni americane în valoare de 1.317 miliarde de dolari, pe măsură ce ieşirile de capital şi deprecierea monedei naţionale a determinat autorităţile de la Beijing să vândă active în dolari.

"China a vândut dolari pentru a menţine cursul de schimb al yuanului, în timp ce Japonia este fericită să lase yenul să se deprecieze", a declarat Chester Liaw, economist la Forecast Pte Ltd, Singapore, scrie agerpres.

Investitorii urmăresc cu atenţie scăderea obligaţiunilor americane deţinute de China, deoarece o eventuală vânzare masivă ar pune noi presiuni pentru majorarea dobânzilor Fed. Recentele atacuri ale preşedintelui ales Donald Trump asupra politicilor comerciale şi valutare ale Beijingului au generat îngrijorări că China ar putea să reacţioneze prin vânzarea obligaţiunilor americane pe care le deţine.

Datele mai importante pentru lunile noiembrie şi decembrie vor fi cunoscute abia anul următor. Ele vor arăta ce s-a întâmplat după ce Trump a câştigat alegerile prezidenţiale din 8 noiembrie şi dacă investitorii au vândut obligaţiuni americane anticipând o accelerare a ritmului de creştere şi deficite bugetare mai mari, având în vedere că Trump intenţionează să reducă taxele şi să împrumute fonduri pentru cheltuieli în infrastructură.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?