Protest la Parlament împotriva unei legi care a stîrnit controverse

Protest la Parlament împotriva unei legi care a stîrnit controverse
Foto : jurnal.md

Membri ai societății civile, reprezentanți ai platformei „DA”, precum și ai PAS au protestat astăzi la sediul Parlamentului, față de adoptarea legii privind liberalizarea capitalului, comunică Noi.md.


Flashmobul cu genericul „nu legalizați hoția” a început cu doar cîteva minute înainte ca deputații să se întrunească în ședință plenară. Manifestanții au scandat „jos hoția” și au cerut guvernării să supună dezbaterilor publice largi această lege, înaintate de a o adopta.

„Nu se poate să se aprobe o lege care este contestată de societatea civilă. Această lege va legaliza banii furați, credem că cei care au furat trebuie să fie sancționați, nu se poate ca o asemenea lege să fie aprobată în grabă, fără dezbateri publice veritabile. Am văzut că au fost mimate dezbaterile la acest subiect. Guvernarea a decis să ignore cetățenii și să guverneze fără a organiza procese participativ”, a relatata liderul PAS, Maia Sandu.

„Graba cu care se promovează acest pachet legislativ este dubioasă și ne duce la idea că cineva încearcă să legalizeze acei bani furați din schema de furt a miliardului”, a declarat expertul „Promo-LEX” Pavel Postică.

Deputații urmează să examineze și să adopte astăzi în prima lectură proiectul legii privind liberalizarea capitalului și stimularea fiscală. Inițiative prevede exonerarea de orice răspundere a persoanelor fizice şi juridice care nu şi-au declarat proprietăţile în schimbul declarării acestora pînă la 15 aprilie 2017 şi plăţii în favoarea statului a 2% din valoarea averii nedeclarate. Proiectele mai introduc interdicţia de sancţionare a funcţionarilor publici pentru nedeclararea acestor averi.

 


Ați găsit eroarea în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Comentarii Adăugați un comentariu3 comentari

Nu spuneti minciuni 3 ian. 18:49

Au protestat fata de pensii nu de ce zice

22 16 dec. 2016,, 16:05

Граждане, вы же за них сами и голосовали

;kjnb 16 dec. 2016,, 13:19

давно пора а то имею от дедушки два фуганка и ножницы от стрижки овец

Mai multe

Adăugaţi Comentarii

captcha

tu ești reporter

Fiți coautorul nostru! Dacă aveți o știre interesantă împărtășiți-ne-o și nouă!


captcha

Întrebarea zilei Toate

load

    Warning: file_get_contents(http://blogs.noi.md:81/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 500 Internal Server Error in /home/www/html/new.noi.md/apps/a_modules/frontend/viewsnew/_partial/simple_html_dom.php on line 87

    Warning: file_get_contents(http://blogs.noi.md:81/ru): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 500 Internal Server Error in /home/www/html/new.noi.md/apps/a_modules/frontend/viewsnew/_partial/simple_html_dom.php on line 87

    Fatal error: Uncaught Error: Call to a member function find() on boolean in /home/www/html/new.noi.md/apps/a_modules/frontend/viewsnew/_partial/bloggers.phtml:20 Stack trace: #0 [internal function]: unknown() #1 [internal function]: Phalcon\Mvc\View\Engine\Php->render('/home/www/html/...', Array, false) #2 [internal function]: Phalcon\Mvc\View->_engineRender(Array, '_partial/blogge...', false, false) #3 [internal function]: Phalcon\Mvc\View->partial('_partial/blogge...', NULL) #4 /home/www/html/new.noi.md/apps/a_modules/frontend/viewsnew/elements_v2/news_right_side.phtml(146): Phalcon\Mvc\View\Engine->partial('_partial/blogge...') #5 [internal function]: unknown() #6 [internal function]: Phalcon\Mvc\View\Engine\Php->render('/home/www/html/...', Array, false) #7 [internal function]: Phalcon\Mvc\View->_engineRender(Array, 'elements_v2/new...', false, false) #8 [internal function]: Phalcon\Mvc\View->partial('elements_v2/new...', NULL) #9 /home/www/html/new.noi.md/apps/a_modules/frontend/viewsnew/layouts/default.phtml(14): Ph in /home/www/html/new.noi.md/apps/a_modules/frontend/viewsnew/_partial/bloggers.phtml on line 20