X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

Parlamentul, îndemnat să mărească salariile

14 dec. 2016,, 13:09   Economie
2587 4
Foto: noi.md

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) cere Parlamentului Republicii Moldova, printr-o Declarație, ca în proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2017 să fie prevăzute resursele financiare necesare pentru asigurarea majorării salariului minim pe țară.


Sindicatele solicită ca creșterea salariului să fie pînă la nivelul minimului de existență și o ulterioară stabilire a acestuia în raport de 50 la sută din salariul mediu pe economie.

Conform declarației, semnate de președintele sindicatelor, Oleg Budza, aceștia își declară îngrijorarea în legătură cu tergiversarea de către Guvernul Republicii Moldova a reexaminării și majorării salariului minim pe țară.

Potrivit lor, Guvernul, împreună cu patronatele și sindicatele, trebuie să examineze, cel puțin o dată pe an, majorarea cuantumului salariului minim, ținîndu-se cont de modificarea indicelui prețurilor de consum și de evoluția salariului mediu pe economia națională.

“Cu toate acestea, salariul minim pe țară nu a fost modificat de la 01.10.2014, fiind stabilit la acea dată în mărime de 1000 de lei. Pornind de la faptul că din anul 2014 pînă în prezent evoluția socială și economică a avut repercusiuni negative asupra nivelului de trai și a puterii de cumpărare a veniturilor salariaților, a crescut indicele prețurilor de consum cu circa 119,0%, a sporit minimul de existență cu 8,8%, salariul minim pe țară acoperind doar 55,0% din acesta, este imperios necesară majorarea salariului minim pe țară” se precizează în declareație.

Potrivit sindicatelor, majorarea salariului minim pe țară ar duce la sporirea motivației de a munci a peste 107 mii de angajați din sectorul bugetar, salarizați în baza Rețelei tarifare unice.

Precizăm că salariul minim în Republica Moldova, în comparație cu cel din țările din regiune, este cel mai mic – de doar circa 46 de euro. Spre exemplu, în România, salariul minim brut este de circa 277 de euro, în Rusia – circa 117 euro, în Ucraina – 58 de euro și urmează a fi dublat de la începutul anului 2017.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?