X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Mațuev le-a mulțumit băieților de la „Zdob și Zbub” pentru cadou (VIDEO)

14 dec. 2016,, 14:00   Societate
4254 0
Мацуев поблагодарил «Zdob şi Zdub» за подарок (ВИДЕО)
Foto: privesc.eu

Renumitul pianist Denis Mațuev a rămas mulțumit de cadoul oferit de liderul trupei „Zdob și Zdub”, Roman Iagupov, și frații Advahov.


Artistul rus a rămas mulțumit de primirea de care a avut parte în Moldova în cadrul ședinței Clubului de presă „Rezonanța socială”. Îndeosebi pianistul a rămas mișcat de cadoul oferit de colegii de breaslă, informează NOI.md.

Roman Iagupov a recunoscut că pentru el este o onoare să-și exprime recunoștința acestui muzician de talie mondială. „Nu am îndrăznit să vă dăruiesc placa mea, pentru că tot ce este mai bun abia urmează. Însă cunoscînd că sînteți amator de jazz, am decis să vă ofer în dar o carte despre Louis Armstrong. Totodată, muzicanții doresc să vă felicite cu nașterea fiicei. Cum s-ar zice, din partea Moldovei însorite Irkutskului siberian, unde mulți din noi doresc să ajungă, pentru a merge la Baikal”, i-a spus Iagupov lui Denis Mațuev.

Apoi liderul formației „Zdob și Zdub” împreună cu muzicanții Orchestrei fraților Advahov a interpretat cunoscuta piesă „Ciocîrlia”, autorul căreia ar fi lăutarul și flautistul din sec. 19 Angheluș Dinicu. Înaltul oaspete a rămas foarte mulțumit. „Sînt foarte mișcat de asemenea cadou. Mulțumesc de carte! Cît privește cadoul muzical, este un exemplu minunat de combinare a culturii moldo-românești. O asemenea muzică, sau mai exact interpretarea ei, necesită virtuozitate, artistism și talent muzical. Îmi place nespus de mult, pentru că înțeleg cît de complicat este să interpretezi așa muzică. Puțini pot să o facă. Bravo!”, le-a spus Mațuev muzicanților moldoveni.

În cadrul întîlnirii cu participanții clubului de presă „Rezonanța socială” și admiratorii săi, Denis Mațuev a demonstra un master class la interpretarea muzicii populare moldovenești la sintetizator. Pentru el a fost un fel de improvizare cu care s-a isprăvit de minune. Mațuev a recunoscut că demult intenționa să vină la Chișinău cu un concert solo, însă nu a reușit din motive tehnice. Muzicantul a mulțumit soarta pentru posibilitatea de a vizita capitala Moldovei, care rămînea ultima țară europeană în care nu a fost niciodată.

Precizăm că Denis Mațuev va susține în premieră un concert în Moldova astăzi, 14 decembrie, cu începere de la ora 19.00. Concertul va avea loc în Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”. Portalul NOI.md este partenerul media al evenimentului.

Pianistul virtuoz Denis Mațuev s-a născut în anul 1975 în Irkutsk. În anul 2009 a obținut Premiul de Stat al Rusiei pentru aportul la dezvoltarea și popularizarea artei muzicale. În anul 2011 a devenit Artist al Poporului din Rusia. Denis mațuev a evoluat cu o mulțime de orchestre ale lumii, inclusiv la teatrul „La Scala” din Milano, în New York, Chicago, Londra, Paris și alte orașe.

Muzicianul este căsătorit cu o balerină de la Teatrul Bolșoi. La sfîrșitul lunii octombrie în familia artiștilor s-a născut o fetiță.



0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?