Tănase îi răspunde lui Sandu

Tănase îi răspunde lui Sandu
Foto: facebook.com

Președintele Curții Constituționale, Alexandru Tănase, respinge acuzațiile liderului PAS, Maia Sandu, precum că ședința de astăzi a instanței a fost convocată în mare grabă, comunică NOI.md.


Sandu le-a reproșat membrilor Curții că au decis să organizeze ședința pe marginea validării rezultatele alegerilor în lipsa sa.

„Chiar dacă noi am cerut amînarea ședinței doar cu o zi, Curtea s-a grăbit să stabilească ședința pentru azi. Mare grabă a fost și la Curtea Supremă de Justiție, care a venit ieri cu o decizie negativă în Dosarul diasporei, reușind să redacteze o încheiere pe 21 de pagini într-o singură oră...”, a declarat astăzi Sandu.

În replică, Alexandru Tănase a precizat că partidul Maiei Sandu a fost înștiințat cu cinci zile în urmă despre faptul că urmează să aibă loc ședința de validare a rezultatelor alegerilor. Totodată, Tănase afirmă că ieri dimineață a fost soluționat ultimul litigiu pe marginea încălcărilor semnalate la Curtea Supremă de Justiție, după care CCM a făcut public anunțul despre convocarea ședinței.

„Nu văd temei pentru asemenea învinuiri. Fiecare își stabilește prioritățile cum consideră de cuviință. Dacă este important să pledeze cauza la Curtea Constituțională, vine la CC. Dacă este important să meargă peste hotare, merge peste hotare”, a declarat Tănase.

Președintele Curții le-a reproșat reprezentanților PAS că au depus în mod neregulamentar o cerere de anulare a alegerilor. „În mod normal, Curtea putea respinge această sesizare, care a fost depusă abia astăzi dimineață. Noi am acceptat-o cu titlu de excepție”, a notat Tănase.


Ați găsit eroarea în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Comentarii Adăugați un comentariu2 comentari

Cesar 16 dec. 2016,, 04:40

Филька и остальные воры видимо большие надежды возлагали на Санду, раз она так распинается). Баблосы Цопам возвращать придется, что-ли? Всем уже понятно давно что выборы прошли вполне корректно, если не брать во внимание мелкие нарушения которые не повлияли на результат, только Санду это отказывается признавать.

Мнение 13 dec. 2016,, 20:47

СМИ сутенёр-координатора наперёд знают о планах своего хозяина как и его карманный Конституционный суд, ЦИК, суды всех инстанций, прокуратура и гвоздь программы-любитель Нобил парикмахерских штопаное изделие додон по имени Игор.

Mai multe

Adăugaţi Comentarii

captcha

tu ești reporter

Fiți coautorul nostru! Dacă aveți o știre interesantă împărtășiți-ne-o și nouă!


captcha

Întrebarea zilei Toate

load