Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Italienii ar putea fi chemați la urne pentru alegeri anticipate în februarie

6 dec. 2016,, 20:00   Externe
5333 5

Italienii ar putea fi chemați la urne pentru alegeri anticipate în februarie
Foto: libertatea.ro

Italienii ar putea fi chemați la urne în cadrul unor alegeri legislative, în luna februarie.


Cel puțin asta este scenariu prezentat de ministrul italian de interne, Angelino Alffano, după ce a discutat cu premierul-demisionar Matteo Renzi, relatază Reuters.

„Prevăd că va exista voinţa de a merge la urne în februarie”, a spus Alfano, liderul unui partid mic de centru-dreapta care este o parte indispensabilă a coaliţiei de guvernare. El a precizat că face această previziune după ce a discutat problema cu Matteo Renzi.

Renzi este liderul Partidului Democrat (PD), de centru-stînga, care are cel mai mare număr de parlamentari, deci este puţin probabil ca un nou Guvern să poată fi format fără susţinerea sa.

Liderii PD se întîlnesc miercuri pentru a discuta despre înfrîngerea suferită în cadrul referendumului de duminică. Ulterior, ar trebui ca intențiile lui Renzi, care și-a amînat demisia, să devină mai clare – nu doar intențiile lui însă, ci și ale partidului său.

Comentariile se adaugă presiunilor tot mai mari pentru convocarea rapidă a unui scrutin, ca singura metodă de a evita o criză politică prelungită în ţară.

Renzi a anunţat că va demisiona după înfrîngerea suferită duminică, atunci cînd majoritatea alegătorilor au respins prin referendum proiectul său de reformă constituţională. Preşedintele Sergio Mattarella i-a cerut, însă, să rămînă în funcţie pînă cînd Parlamentul va aproba bugetul pentru anul 2017, ceea ce ar urma să se întîmple în cursul acestei săptămîni. Apoi, Renzi îşi va putea da demisia, a spus şeful statului.

Înainte de referendum, majoritatea analiştilor şi pieţele financiare au plecat de la ipoteza că șeful statului va instala un Guvern interimar de tehnocrați, care să conducă ţara pînă la încheierea legislaturii actuale, în 2018. Cu toate acestea, tot mai mulți lideri de partide sugerează că s-ar putea ajunge la un consens pentru alegeri anticipate în primăvară. De exemplu, cele mai mari două partide de opoziţie, Mişcarea 5-Stele şi Liga Nordului, cer alegeri anticipate.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?