X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

Sandu va folosi toate posibilităţile pentru a contesta rezultatele alegerilor

23 noi. 2016,, 08:30   Politică
4732 16
Sandu va folosi toate posibilităţile pentru a contesta rezultatele alegerilor
Foto: gagauzinfo.md

Candidatul comun al opoziţiei de dreapta, Maia Sandu, care a fost învinsă la alegerile prezidenţiale, va folosi toate posibilităţile pentru a contesta rezultatele alegerilor.


Potrivit agenţiei, ea a declarat la postul ProTV-Chişinău că până atunci nu va recurge la acţiuni de protest.

În acelaşi timp, ea a subliniat că nu îndeamnă la proteste, iar "cei care protestează au dreptul să o facă".

Potrivit ei, "oamenii se indignează, deoarece alegerile au fost fraudate", iar guvernarea şi Partidul Democrat "au contribuit la aceasta".

"Îi respect pe toţi cetăţenii Moldovei, inclusiv pe membrii şi susţinătorii partidului Popular European şi ai Partidului Democrat, dar niciodată nu voi face tîrg cu conducerea PDM. Am reuşit să arătăm un rezultat bun, în pofida sabotării din partea Partidului Democrat. PDM şi PPEM au compromis parcursul european al Moldovei şi mă miră că ei continuă să comenteze pe tema alegerilor. ", a subliniat ea.

"Faptul că am reuşit să ne mobilizăm, în pofida tuturor impedimentelor, arată că în Moldova există un număr critic de oameni care vor schimbări reale. Totodată, noi trebuie să menţinem unitatea. Guvernarea este cea care vrea să ne dezbine. Ei şantajează occidentul cu Dodon, spunând că ei sunt proeuropeni", a spus Sandu.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?