Filat ar putea fi transferat de la Chişinău pînă la decizia CSJ

Filat ar putea fi transferat de la Chişinău pînă la decizia CSJ
Филата могут вывезти из Кишинёва до решения ВСП
Foto: realitatea.md

Fostul premier Vlad Filat ar putea fi transferat în Penitenciarul nr.2 din Lipcani în viitorul apropiat, pînă la examinarea recursului avocaţilor ex-premierului de către Curtea Supremă de Justiţie (CSJ).


Informația a fost confirmată pentru sputnik.md de către ofiţerul de presă al Departamentului Instituţiilor Penitenciare (DIP), Ana Botez, citată de NOI.md.

Conform legislaţiei, a remarcat Botez, DIP are la dispoziţie 15 zile din momentul adoptării deciziei de către Curtea de Apel (CA) pentru a transfera acuzatul la locul permanent de detenţie. Dispoziţia privind transferarea politicianului căzut în dizgrație a fost deja semnată de directorul interimar al DIP, Aureliu Suhan.

Avocaţii lui Filat, la rîndul lor, intenţionează să conteste această decizie şi să se adreseze DIP, solicitînd să-l lase pe clientul lor în Penitenciarul nr.13. După cum a declarat avocatul Igor Popa, Filat are dreptul să rămînă la locul detenţiei preventive pînă la finalizarea procedurii de perfectare a recursului la Curtea Supremă de Justiţie, unde se planifică examinarea plîngerii în legătură cu decizia CA.

Amintim că fostul prim-ministru Vlad Filat a fost condamnat în iunie la nouă ani privaţiune de libertate într-un dosar de corupere pasivă şi trafic de influenţă. Acestuia i-au fost înaintate acuzaţii după depoziţiile omului de afaceri Ilan Şor.

Filat a fost reţinut la 15 octombrie 2015, după audieri la CNA. El a fost escortat acolo după alocuţiunea fostului procuror general Corneliu Gurin în Parlament cu acuzaţii demascatoare la adresa lui Filat. În aceeaşi zi, fostul premier a fost plasat în izolatorul CNA, iar la 23 octombrie el a fost transferat Penitenciarul nr.13.

Avocaţii lui Filat au atacat decizia judecăţii în prima instanţă. Partea acuzării, la rîndul său, insistă asupra unei pedepse mai aspre pentru fostul prim-ministru. După cum a declarat anterior Adriana Beţişor, partea acuzării va insista ca Filat să fie condamnat la 19 ani privaţiune de libertate.

Judecătorii CA, la şedinţa din 11 noiembrie, au respins recursul avocaţilor lui Filat, lăsînd în vigoare sentinţa Judecătoriei Buiucani. Partea apărării lui Filat a declarat atunci că intenţionează să conteste sentinţa la CSJ.

Comentarii Adăugați un comentariu2 comentari

адвокат , но не Попа 20 noi. 2016,, 16:47
Deleted
Думающий 20 noi. 2016,, 21:23

Надо подождать пока его друг Тэнасе нарожает вердикт о выборах...цель Майи было его освободить...но не вышло...последняя надежда на Тэнасе! Ну а потом конечно не СИЗО-13...там год за два считается...

captcha

Întrebarea zilei Toate

load

PRIVESC EU

privesceu